CLĂÍȚĂ, clăițe, s. f. Diminutiv al lui claie. – Claie + suf. -iță. Vezi definitia »

COMPETÉNȚĂ s. f. 1. capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unei probleme, de a face ceva. 2. aptitudine, calitate a unei autorități, a unui funcționar de a exercita anumite atribuții. ♦ a fi de ă cuiva = a intra în atribuțiile cuiva; a-și declina ~ a = a se declara fără autoritate, fără pregătirea necesară sau legală pentru a soluționa un litigiu. 3. știința lingvistică implicită, interiorizată de subiecții vorbitori ai unei limbi. 4. particularitate a unui agent morfogenetic de a deplasa elementele unei roci. 5. (biol.) capacitate a celulelor de a reacționa la semnale de dezvoltare. (< fr. compétence, lat. competentia) Vezi definitia »

ALVEOLÍZĂ s. f. distrugere a țesuturilor alveolare dentare. (< fr. alvéolyse) Vezi definitia »

BLEFARÍTĂ, blefarite, s. f. Inflamație a pleoapelor. – Din fr. blépharite. Vezi definitia »

HEMOSIDERÓZĂ s. f. boală care se manifestă prin depunerea hemosiderinei în ficat, plămâni etc. (< fr. hémosidérose) Vezi definitia »