BEZEÁ s. f. 1. (fam.) sărut trimis cuiva apropiind și depărtând vârful degetelor de buze. 2. prăjitură făcută din albuș de ou bătut cu mult zahăr. (< fr. baiser) Vezi definitia »

zăceá (zac, zăcút), vb. – 1. A sta întins, culcat. – 2. A fi bolnav. – 3. A fi mort, îngropat. – 4. A fi, a se afla înăuntru, a fi închis. – Mr. dzac, dzicui, dzîcută, dzițeare, megl. zac, zățeari, istr. zǫc. Lat. jacēre (Pușcariu 1926; REW 4562), cf. it. giacere, prov., port. jazer, fr. gésir, cat. jaure, sp. yacer. Trecerea lui j › z se datorează unei disimilări cu cons. următoare (Tiktin). – Der. zăcămînt, s. m. (filon, vînă), după fr. gisement; zăcare, s. f. (boală); zăcaș, adj. (Trans., bolnav; înv., rău intenționat, ticălos, pervers), la care sensul al doilea nu a fost explicat satisfăcător (legat de alb. dzakëš, după Philippide, II, 742; contaminat cu jăcaș „prădător”, după Candrea); zacăș, adj. (Mold., leneș, trîndav); zăcășie, s. f. (înverșunare, îndîrjire, ciudă); zăcător, adj. (care zace închis); zăcătoare, s. f. (țarc, ocol; vas, cadă, copaie; piatră de moară, piatra de jos a morii de apă); zăcări, vb. (a lîncezi, a lenevi). Vezi definitia »

GENEA- elem. geno-. Vezi definitia »

chepceá (-éle), s. f. – Lingură de spumă. Tc. kepçe (Șeineanu, II, 105), cf. ngr. ϰεφέ, bg. kebče. Probabil cuvînt identic cu chepcel, s. n. (vas de scos apă; instrument de pescuit), care pare un dim. cu suf. -el. Totuși, Giuglea, Dacor., I, 248 (cf. REW 1772 și DAR) îl derivă de la lat. caucellus (cf. fr. choisel, choseau) care prezintă dificultăți fonetice. Cf. Graur, BL, V, 92. Vezi definitia »

STRÓLEA s. m. Prostănac; zăpăcit, năuc. Vezi definitia »