Definita cuvantului măcel
măcél (măcéluri), s. n. – Masacru, omor. Origine îndoielnică. Ar putea reprezenta lat. macĕllum (Pușcariu 1007), cf. it. macello, prov. masel, v. fr. maisel; dar nu apare în texte vechi și nu este popular. După Tiktin și Candrea, împrumut literar, din it. macello; această ipoteză ar fi plauzibilă, dacă s-ar presupune că cuvîntul următor, cu suf. de agent, s-ar menține datorită cuvîntului simplu. Der. măcelar, s. m. (casap), din lat. macĕllarius (Pușcariu 1008; Candrea-Dens., 1035; lipsește în REW 5200), cf. ngr. μαϰέλλάρης, de unde alb. makjeljar, it. macellaio; măcelăresc, adj. (de măcelar), atestat la Radu Popescu, la începutul sec. XVIII; măcelăreasă, s. f. (nevasta măcelarului); măcelări, vb. (a omorî, a extermina); măcelărie, s. f. (magazin de carne).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu măcel
ACÉL2, ACEÁ, pron. dem. v. acela1. Vezi definitia »
cătinél adv. – Încet, lin, domol; cu grijă (ambele idei sînt simultane, cf. DAR). – Var. cîtinel, cătănel, cătelin, cîtelin. Lat. contĭnŭĕ „în mod continuu” sau contĭnuō de la contĭnēre „a răbda”. Rezultatul normal trebuia să fie *cătinu (pentru -con, cf. către), la care s-a adăugat suf. dim. -el, prin analogie cu (în)cetinel. În privința semantismului, contĭnŭĕ a însemnat probabil „fără izbituri, fără zgîlțîituri”, ca sp. aguanta, cînd se transportă un obiect greu. Metateza -nel › -lin a unor var. se explică prin contaminarea cu lin „suav”. Este puțin probabilă explicația lui Pușcariu, Dacor, III, 658 (cf. DAR și REW 1782a), care pleacă de la cautela pentru a presupune lat. *cautelῑnus sau *cautelēnus, care ar fi ajuns cu greu la rezultatul rom. Și mai puțin probabilă este explicația lui Spitzer, din lat. cattus „pisică” și cu un suf. -inel, care nu ne este cunoscut (Dacor., IV, 656-63 și BL, VI, 234). – Der. cîtineluș, adv. (încetișor); cîtinică, adj. f. (puțintică). Vezi definitia »
scăunicél, scăunicéle, s.n. (înv. și reg.) scaun mic; scăunel, scăunaș. Vezi definitia »
MĂZDRĂCÉL, măzdrăcele, s. n. Diminutiv al lui mazdrac. Vezi definitia »
OCÉL s.m. (Zool.) Ochi simplu, pe care îl au anumite artropode. [< fr. ocelle, lat. ocellus]. Vezi definitia »