mărăcíne (mărăcíni), s. m. – 1. Rug de mure, păducel. – 2. Spin (Crataegus). – 3. Porumbar (Prunus spinosa). – Var. mărăcin, mărăciune. Mr. mărăține, megl. mărțin, mărățină. Origine nesigură. Pare să provină din lat. mălĭtia (răutate), cu semantismul ca în sp. maleza (REW 5265a; Corominas, III, 206), cf. mr. marițire „a se înrăutăți” (Capidan, Dacor., II, 627); suf. ar fi -ciune, ca în var. Se consideră în general că reprezintă un lat. *marrūcῑna (Candrea-Dens., 1046; Battisti, III, 2374) sau *marracῑna (Pușcariu 1025) din lat. marra „spin” (Schuchardt, ZRPh., XXIII, 189; Tiktin; REW 5370), cf. alb. mërtsinë (Philippide, II, 722; însă pare să provină din rom.), alb. murris „spin”; it. marruca „mur”; dar der. este dificilă (prin încrucișare cu mătăcină, după Candrea-Dens.; din marrubium, după J. Brüch, ZRPh., LVI, 629). Der. din lat. e probată de fonetismul din mr. Lat. *myricina (Pascu, Etimologii, 47) este mai puțin probabil și încă și mai puțin der. dintr-un idiom anterior indoeurop. (Lahovary 334). Der. mărăcinar, s. m. (pasăre, Pratincola rubetra); mărăciniș, s. n. (desiș de mărăcini); mărăcinos, adj. (spinos).

Sursa: DER