hrăpí (hrăpésc, hrăpít), vb. – 1. A gîfîi, a sufla greu. – 2. A lătra, a urla. Sl., cf. rus. chrapetĭ „a sforăi”. În Trans. și Bucov. Cf. hropot. Vezi definitia »

a trage în plopi expr. (la fotbal) a expedia mingea mult peste poarta adversă. Vezi definitia »

AZÁPI (‹ tc.) s. m. pl. (În ev. med., în Imp. Otoman) Ostași turci (pedeștri) care trăiau din prada de război. Vezi definitia »

sclipí (-pésc, -ít), vb. – A luci, a străluci, a scînteia, a licări. Gr. sau mgr. στίλβω, aorist ἔστιλψα „a luci”, prin intermediul unui rezultat *stlipi; prin schimbarea stl, ‹ scl, cf. scîlcia. Legătura cu sl. klepati „a închide”, cf. clipi (Cihac, II, 331; Tiktin; Candrea) este improbabilă. Este dubletul lui sclivisi, vb. (a lustrui; a se găti), din ngr. στίλβω, aorist στιλβήσω „a lustrui” (Cihac, I, 697; Gáldi 249; Graur, BL, IV, 114), der. scliviseală, s. f. (lustruială, șlefuire), și sclivisitoare, s. f. (lustruitoare); și a lui sclifosi, vb. refl. (a se spilcui, a se găti; a se smiorcăi), din ngr. στιλβώνω, aorist στιλβώσω (Gáldi 249; legătura cu gr. ϰλαίω, aorist ἔϰλαψα „a plînge”, sugerată de Cihac, II, 696 și Geheeb 34 nu este probabilă), der. sclifoseală, s. f. (moft, capriciu). Der. sclipeală, s. f. (strălucire); sclipeț (var. Maram. *sclipet), s. m. (scrîntitoare, Potentilla tormentilla), sclipiș, s. n. (licăr, fulger); sclipicios (var. sclipitor), adj. (care sclipește); sclipitură, s. f. (lucire). Vezi definitia »

ațipí (ațipésc, ațipít), vb. – A începe să doarmă, a fi cuprins de somn ușor. Lat. *adtĕpῑre, de la tĕpēre (Candrea, Rosetti, I, 163), poate contaminat cu lat. *adsopῑre (› fr. assouvir și assoupir). Pentru DAR, originea cuvîntului este necunoscută. Spitzer, Dacor., III, 647, îl consideră identic cu țipa și de origine imitativă, opinie reluată de Scriban. – Der. ațipeală, s. f. (faptul de a ațipi). Vezi definitia »