obráț, obráțe, s.n. (înv. și reg.) 1. loc (cu pomi) la poalele unui deal cu vii; marginea viei. 1. veche unitate de lungime, egală cu 26,76 m. Vezi definitia »

cloț¹, clóțuri, s.n. (reg.) 1. trunchi de stejar tăiat în bucăți; bălvan, bulan, butuc, colchiș, coltiș, gros; boc, buștean. 2. cui de lemn sau de fier folosit la înnăditul tânjelilor. 3. zăvor. Vezi definitia »

scribăléț, scribăléți, s.m. (reg.) tânăr înscris pentru recrutare. Vezi definitia »

a prinde în jbilț expr. (intl.) a aresta, a închide. Vezi definitia »

TRENÚȚ, trenuțuri, s. n. Diminutiv al lui tren. – Tren + suf. -uț. Vezi definitia »