Definita cuvantului mînc
mînc (mấncuri), s. n. – (Banat) Concavitate formată de talpa piciorului. Lat. mancus „șchiop” (Densusianu, Rom., XXIII, 91; Candrea; Scriban). Manc, adj. (imperfect, defectuos), cuvînt moldovenesc menționat de Scriban și pus în legătură cu mancus de Pușcariu 1080, pare îndoielnic.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu mînc
bonc1 (pop.) adj. m., pl. bonci; boáncă, pl. boánce Vezi definitia »
FRANC s.n. Portaltoi obținut din sămânța soiurilor cultivate care fac parte din aceeași specie cu altoiul. [< fr. franc]. Vezi definitia »
ZDRONC interj. Cuvânt care redă zgomotul produs de izbirea, ciocnirea sau căderea unor obiecte de metal. [Var.: zdrónca interj.] – Onomatopee. Vezi definitia »
bărbúnc s. m. – 1. (Trans.) Înrolare în armată, recrutare, prin organizare de baluri și oferire de băuturi. – 2. Dans popular. – Var. berbunc(ă), verbunc(ă), berbunță. Germ. Werbung „înrolare” (Borcea 177); întrodus în Trans., prin administrația austriacă (sec. XVIII). Vezi definitia »
BĂRBÚNC s. n. 1. (Înv. și reg.) Numele unui dans (ostășesc) care în trecut, se executa cu prilejul recrutării; melodia după care se executa acest dans. 2. (Înv.) Înrolare în armată; recrutare. – Din germ. Werbung. Vezi definitia »