Definita cuvantului minte
mínte (mínți), s. f. – Înțelegere, spirit, inteligență, rațiune. – Mr. minte, megl. minti. Lat. mentem (Pușcariu 1090; Candrea-Dens., 1132; REW 5496), cf. alb. mënt (Philippide, II, 647), it., sp., port. mente, prov., fr., cat. ment. – Der. mintos, adj. (inteligent, înțelept, cu minte); aminte, adv. (în minte, în memorie), mr. aminte; aminti, vb. (a-și aduce în memorie; a menționa); amintire, s. f. (aducere-aminte; memorie); amintitor, adj. (care amintește); cuminte, adj. (înțelept, agil, prudent, avizat), cu prep. cu; cuminți, vb. (a fi cuminte); cumințenie (var. cuminție), s. f. (prudență, înțelepciune, înțelegere); mintesc, adj. (înv., mintal); cumințesc, adj. (înțelept).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu minte
INAMOVIBILITÁTE s. f. calitatea de a fi inamovibil. (< fr. inamovibilité) Vezi definitia »
DIRECTITÁTE s. f. însușirea de a spune lucrurile fără artificii sau ocolișuri; directitudine, directețe. (< direct + -itate) Vezi definitia »
INDIVIDUALITÁTE s.f. 1. Totalitatea trăsăturilor caracteristice ale unui individ prin care acesta se distinge de alți indivizi. 2. Persoană deosebit de înzestrată, de talentată; personalitate. [Pron. -du-a-. / cf. fr. individualité]. Vezi definitia »
ATOMICITÁTE s.f. Caracter atomic. [Cf. fr. atomicité]. Vezi definitia »
FIXITÁTE s. f. stare, caracter a ceea ce este fix; imobilitate, nemișcare. (< fr. fixité) Vezi definitia »