moále adj. – 1. Blînd, blajin, suav, plăcut. – 2. Slab, destins, flasc. – 3. Debil, lăsător. – 4. Leneș, trîndav, greoi. – Mr., megl. moale, istr. mole. Lat. mŏllis (Pușcariu 1101; Candrea-Dens., 1143; REW 5649), cf. it. port. molle, prov., v. fr. mol, fr. mou, cat. moll, sp. muelle. – Der. moale, s. f. (fontanelă); moaleș, adj. (flasc, fleșcăit); molan, s. m. (leneș, puturos, om molatic; pește, Cobitis barbatula), în Banat, Olt. și Munt.; molănete, s. m. (Olt., trîndav, leneș); molaș, s. m. (Trans., pește, varietate de mihalț, Lota vulgaris); molătate, s. f. (înv., moliciune); molatic (var. molatec), adj. (moale, suav; delicat, plăcut; leneș, insolent); molău (var. molîu), adj. (moale, leneș); molătui, vb. refl. (Maram., a se distra); moleșală, s. f. (indolență, lenevie); moleși, vb. refl. (a se înmuia); moleșitor, adj. (care moleșește); molete (var. moleț), s. m. (pește, Cobitis barbatula); moliciune (var. înv. molăciune), s. f. (moleșală, delicatețe, suavitate; indolență, lene; voluptate); moloman, s. m. (Olt., leneș, puturos); moloșa, vb. refl. (a se înmuia); moloșag (var. moleșag), s. n. (Mold., Trans., dezgheț, timp umed și călduros la începutul primăverii); mălăeț, adj. (molișor, fleșcăit, răscopt), în loc de *molăeț, cf. moleț, molău (după Cihac, II, 184; Weigand, Jb., XVI, 78; Loewe 53; Candrea și Scriban; din mălai, imposibil semantic); moleață, s. f. (moliciune), cf. sp. mollez (Giuglea, LL, I, 178; Candrea-Dens., 1145 îl explică prin lat. *mollitia, cf. REW 5650); molcel, adj. (molișor), pe care Candrea-Dens., 114 îl derivă din lat. mollicellus. Cf. muia, moină.

Sursa: DER