Definita cuvantului mut
mut (mútă), adj. – Silențios, tăcut, care nu vorbește. – Mr., megl., istr. mut. Lat. mūtus (Pușcariu 1144; Candrea-Dens., 1189; REW 5798), cf. v. it. muto, friul., prov., cat. mut, v. fr. mu, sp., port. mudo. – Der. mutul, s. m. art. (Arg., lacăt); mutălău, s. m. (prost, nătîng); mutulică, s. m. (prost); muți, vb. (a rămîne mut), cf. amuți (după Pușcariu 1147 și REW 5786, din lat. *mūtῑre, în loc de mūtescĕre, cf. prov. mudir); muțește, adv. (ca muții; prin semne); muțeală (var. muție, muțenie), s. f. (calitatea de a fi mut); mutism, din fr. mutisme. – Din rom. provin bg. mut (Capidan, Raporturile, 230), bg. din Trans. mutien (Miklosich, Bg., 127), mag. muta (Edelspacher 19) și ngr. μοῦτος (Murnu, Lehnw., 33).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu mut
borcút (borcúturi), s. n. – Apă minerală. Mag. borkut, de unde și rut. borkut (Cihac, II, 484; DAR). Se folosește în Mold., Bucov. și Trans. de Nord. Cf. borviz. Vezi definitia »
(imprumut din engleza)-tinta, obiectiv. Vezi definitia »
OCCIPÚT, occiputuri, s. n. Proeminență osoasă situată în partea posterioară și inferioară a craniului, care este legată de vertebrele gâtului. – Din fr., lat. occiput. Vezi definitia »
DEȚINÚT, -Ă s.m. și f. Cel ținut în închisoare în urma unei condamnări; ocnaș, pușcăriaș. [După fr. détenu]. Vezi definitia »
DECĂZÚT, -Ă, decăzuți, -te, adj. 1. Care a ajuns în decădere, în declin. ♦ Depravat, declasat, stricat. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) Care a pierdut un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – V. decădea. Vezi definitia »