Definita cuvantului noră
nóră (nuróri), s. f. – Soția fiului. – Var. (înv.) nor. Mr. nor(ă), megl. noră. Lat. nǒrus, formă populară a lui nŭrus (Densusianu, Hlr., 78; Pușcariu 1190; Candrea-Dens., 1244; REW 6000), cf. it. nuora, prov. noro, v. fr. nuere (saintong. nore), sp. nuera, port. nora. Var. supraviețuiește în legături sintactice: noru-mea, noru-sa; pl. indică un paralelism cu soră. Pentru absența diftongării, cf. Rosetti, I, 60. E cuvînt de uz general (ALR, I, 260).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu noră
TUFIȘOÁRĂ, tufișoare, s. f. Diminutiv al lui tufă. – Tufă + suf. -ișoară. Vezi definitia »
ULTRASTRUCTÚRĂ, ultrastructuri, s. f. (Biol.) Structură intimă a unui țesut. – Din fr. ultrastructure. Vezi definitia »
STÍVĂ s.f. (Mar.) Magazie, loc pe o navă unde este așezată încărcătura. [< it. stiva]. Vezi definitia »
PÁLPĂ, palpe, s. f. (Entom.) Mic apendice mobil al pieselor bucale la artropode, servind ca organ al gustului. [Var.: palp s. m.] – Din fr. palpe. Vezi definitia »
STĂRICÍCĂ s. f. Diminutiv al lui stare (3); avere modestă. Vezi definitia »