CRESCÚT, -Ă, crescuți, -te, adj. 1. (Despre aluat) Care și-a mărit volumul prin dospire. 2. (Despre ființe) Ajuns la un oarecare stadiu de maturizare. 3. (Despre unele legume) Care a dat, în timpul conservării, lujeri, muguri. Ceapă crescută. – V. crește. Vezi definitia »

ciut (ciútă), adj. – 1. Cu coarnele tăiate, fără coarne sau fără un corn. – 2. Cu urechile tăiate, fără urechi sau fără o ureche. – 3. (Animal) care are coarnele sau urechile foarte mici. – 4. (Trans.) Greoi, neîndemînatic. – Var. șut, ciut, megl. ciut. Creație expresivă, ca ciot „ciuntitură” și bot „rît; cioc” (cu der. bont „tocit” ca ciunt). Cf. it. ciotto „șchiop”, a cărui origine este necunoscută după Prati 287. Este cuvînt comun aproape tututor limbilor balcanice (alb. šut, šüt, bg., sb. šut, mag. csuta, suta, ceh. šutá, pol. szuty, rut. šuta, toate cu sensul de „fără coarne”), fie că este vorba de formații expresive independente, fie de împrumuturi din rom. Totuși opiniile asupra originilor cuvîntului rom. sînt împărțite. Cea mai curentă este cea care îl derivă din alb. (Meyer 420; Philippide, II, 707; Capidan, Dacor., I, 512 și II, 550; DAR); pentru a rezolva dificultatea ridicată de fonetism, s-a apelat la (Capidan) la explicația care pornește de la forma alb. articulată të šut. Această ipoteză nu este imposibilă, însă nu este folositoare, în lumina tuturor rădăcinilor expresive rom., care indică, prin aceleași mijloace, aceeași noțiune. După Cihac, II, 59, ar trebui pornit de la bg. După Pascu, I, 194, de la un lat. *tiutus, din gr. τυτθός și după Giulgea, RF, 49, din lat. exutus „scos, luat”, ipoteze forțate și neinteresante. Cf. Rosetti, II, 114. Aceeași rădăcină prezintă și o var. cu infix nazal, ciunt, adj. (mutilat; ciung; se spune despre oamenii, animalele sau obiectele cărora le lipsește un membru sau o parte), pentru a cărui formație cf. paralelismul lui bot și bont, ciont și probabil cioc și ciung; cf. și it. cioncare (calabr. ciuncari) „a mutila”. Der. ciunti (var. ciunta), vb. (a tăia, a reteza, a amputa, a tăia crengi); ciuntitură, s. f. (acțiunea de a reteza; membru sau parte retezată); ciută, s. f. (căprioară; animal sălbatic, fiară), pe care Capida, Dacor., I, 512 și II, 550 și DAR îl derivă direct din alb. të šute „ciută”; ciutărie, s. f. (parc rezervat pentru creșterea cerbilor); ciutac (var. ciutan, ciutaș), s. m. (nume de bou); ciutit, adj. (fără coarne). Vezi definitia »

neștiút s.n. (înv.) neștiință. Vezi definitia »

AUT adv. (Sport) În afara limitelor terenului de joc. ♦ (Substantivat,n.) Ieșirea, scoaterea mingii în afara limitelor terenului de joc, urmată de penalizare; penalizarea dată în această împrejurare. – Engl. out. Vezi definitia »

but (búturi), s. n. – Coapsă. – Var. butur. Mr. bute, megl. buti. Tc. but (Șeineanu, II, 64; Ronzevalle 51), cf. ngr. μπούτ(ι), alb., bg. but (Meyer 55). DAR admite acest etimon; totuși Pușcariu, Lr., 105, se gîndește la mag. bu, acuzativ bút; această ultimă ipoteză nu este posibilă, datorită prezenței cuvîntului în dialecte. Vezi definitia »