DÂRÎ́, dârắsc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A călca (ceva) lăsând dâre. Cine dracul te-a adus ... Să-mi calci tu locurile, Să-mi încurci fânețele, Să-mi dârăști livezile, Și să-mi paști ierburile? TEODORESCU, P.P. 627. (Var.: dârá vb. I – TEODORESCU, P.P. 67) Vezi definitia »

sturî, sturăsc, vb. IV (reg.) V. storî. Vezi definitia »

TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti. Vezi definitia »

ZĂDĂRÎ, zădărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A întărâta, a provoca pe cineva; a sâcâi, a necăji, a hărțui. ♦ A răscoli, a tulbura. 2. A ațâța focul. [Var.: zădărí vb. IV] – Din bg. zadarjam, scr. zadirati. Vezi definitia »

DOGORÎ́ vb. IV v. dogori. Vezi definitia »