Definita cuvantului odinioară
odinioáră adv. – 1. Odată. – 2. Demult, în timpuri străvechi. – Var. (înv.) dănăoară, dinăoară; (a)dinioare(a), adineoare(a), adineauri(lea). Lat. de una hora (Tiktin), cu sensul de „o dată”; cf. de două ori (explicație comp. pornindu-se de la rom. a lui de una oară), sugerată de Candrea, pare mai dificilă, căci rom. ar presupune forma redusă a art. f., o în loc de una). Cf. nici odinioară (var. înv. nice dănăoară) „niciodată”, a cărei comp. a fost reprodusă în niciodată. Var. moderne cu sensul „de curînd, acum o clipă”. – Cf. oară.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu odinioară
jértfă (jértfe), s. f. – 1. Sacrificiu, ofrandă. – 2. Ofrandă, dar, prinos. – 3. Sacrificiu, jertfire. – 4. Victimă. – Var. (înv.) jertvă. Sl. žrŭtva (Miklosich, Lexicon, 200; Cihac, II, 157; Tiktin; DAR), cf. bg., rus., pol. žertva, sb. žrtva. – Der. jertfi, vb. (a sacrifica; a aduce o jertfă), der. intern; jertfitor, adj. (care sacrifică); jertfelnic, s. n. (altar păgîn; masă lîngă altar), din sl. žrŭtvĭnikŭ, cf. bg., rus. žertvennik, sb. žrtvenik. Vezi definitia »
crișcă1 s.f. (reg.) bucățică, felie; drob, crușet. Vezi definitia »
APOLOGÉTICĂ s.f. 1. Ramură a teologiei care are ca scop justificarea religiei creștine și care se ocupă cu respingerea atacurilor îndreptate împotriva acestei religii. 2. Sistem preconceput, teorie etc. prin care se apără, se justifică sau se înfrumusețează în mod neîntemeiat o idee, un sistem etc. [Gen. -cii. / cf. fr. apologétique, it. apologetica]. Vezi definitia »
gúșă (-și), s. f. – 1. Gît, gîtlej. – 2. La păsări, porțiune în formă de pungă unde se păstrează în timp alimentele. – 3. La oameni, bărbie dublă. – 4. La oameni, umflătură patologică în partea de jos a gîtului. – 5. Boală a oilor. – 6. Nod făcut în caierul de lînă. – Mr., megl. gușă, istr. gușę. Lat. geusiae, probabil redus la *gusia, cf. alb. gušë, it. gozzo (piem. goso, lom. goss), fr. gosier (Meyer-Lübke, ZRPh., XXI, 199; Pușcariu 747; REW 3750; Pascu, I, 97; Pascu, Beiträge, 10). Celelalte explicații nu sînt satisfăcătoare: din fondul autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 9); din lat. guttur (Cihac, I, 133); din bg. gušĭ (Cihac, II, 131; Conev 55); din alb. gušë (Miklosich, Fremdw., 91; Densusianu, Rom., XXXIII, 279; cf. Philippide, II, 716; Rosetti, II, 118), din gr. γϰούσα, participiu de la ἄγχω (Höeg 125); de la gurgușe ‹ lat. gurgustium; ca it. gorgozzo ‹ gozzo (Pușcariu, Dacor., IV, 324); anterior indoeurop. (Lahovary 329). Der. gușa, vb. (a face gușă); gușat, s. m. (persoană care are gușă); gușui, vb. (Olt., Trans., a strangula, a se îneca); răguși, vb. (a-și îngroșa vocea), cu pref. ră(s)- (după Cihac, II, 522, din mag. rekedni); răgușeală, s. f. (îngroșare a vocii); sugușa, vb. (Trans., a sugruma, a se îneca; a grăbi, a presa), cu pref. su(b)-; străguși, vb. (Mold., a se îneca), cu pref. stră-. – Din. rom. provin ngr. γϰοῦσα (Meyer, Neugr. St., II, 23; Murnu, Lehnw., 25), bg. guš(a), sb. guša (sec. XVIII, cf. Daničič, III, 513), sb. gušan „varietate de porumbel”, rut. guši (Berneker 363; Capidan, Raporturile, 202; Petrovici, Dacor., X, 144), alb. gušë, mag. gusa, țig. gusa (cf. Wlislocki 88). Vezi definitia »
SILVICULTÚRĂ s. f. 1. știință care se ocupă cu studiul culturii, amenajării și exploatării pădurilor. 2. ramură a economiei forestiere. (< fr. sylviculture) Vezi definitia »