Definita cuvantului orație
oráție (-íi), s. f. – 1. Discurs, cuvîntare. – 2. Epitalam, poezie populară care se rotește la nunțile tradiționale. – Mr. urăciune. Lat. oratio (sec. XVIII), poate prin intermediul pol. oracja; mr. reprezintă direct cuvîntul lat. Este dubletul lui orațiune, s. f. (discurs). – Der. orator, s. m., din fr. orateur; oratoriu, s. n., din lat. oratorium, it. oratorio; oratoric, adj. (retoric); oratorie, s. f. (elocvecță).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu orație
PODOBÍE, podobii, s. f. Melodie după care se intonează, la sărbătorile mai importante, unele cântări bisericești. – Din sl. podobije. Vezi definitia »
CAMPTODACTILÍE s.f. Imposibilitate de a întinde complet degetele ca urmare a unor procese patologice sau a unei malformații congenitale. [Gen. -iei. / < fr. camptodactylie, cf. gr. kamptos – încovoiat, daktylos – deget]. Vezi definitia »
PARADIAFONÍE s.f. Percepție în receptorul unui circuit telefonic a convorbirii dintr-un alt circuit. [Pron. -di-a-, gen. -iei. / < fr. paradiaphonie]. Vezi definitia »
AMPELOGRAFÍE s.f. Parte a viticulturii care se ocupă cu descrierea speciilor și varietăților viței de vie. [Gen. -iei. / < fr. ampélographie, cf. gr. ampelos – viță de vie, graphein – a scrie]. Vezi definitia »
RECUZÁȚIE s.f. Recuzare. [Gen. -iei. / cf. fr. récusation, lat. recusatio]. Vezi definitia »