Definita cuvantului oțel
oțél (oțéluri), s. n. – Aliaj de fier cu carbon. Sl. ocelu (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 234; REW 183), cf. sb., cr. ocal, slov., ceh. ocel, mag. acél. – Der. oțele, s. f. pl. (cocoș la armele de foc); oțeli, vb. (a transforma fierul în oțel; a căli; refl., a trage la măsea); oțelărie, s. f. (turnătorie); oțelos, adj. (de oțel).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu oțel
crádel s.n. sg. (reg. înv.) pânză de bumbac din care se făceau saci de perine sau haine femeiești; anghină. Vezi definitia »
SÂMBURÉL, sâmburei, s. m. Diminutiv al lui sâmbure. – Sâmbure + suf. -el. Vezi definitia »
COLTUCÉL, coltucele, s. n. Diminutiv al lui coltuc. – Coltuc + suf. -el. Vezi definitia »
TRICAPÉL adj. invar. (Înv.; în sintagma) Hârtie tricapel = hârtie de calitate superioară, care avea ca filigran trei pălării. – Din it. tre cappelli (după tri-). Vezi definitia »
RACHETOMODÉL, rachetomodele, s. n. Model de rachetă1 (2) cu dimensiuni reduse. – Rachetă1 + model. Vezi definitia »