PRĂJÍNĂ, prăjini, s. f. 1. Bucată de lemn lungă și subțire, de obicei folosită pentru a fixa sau a susține ceva. ◊ Expr. A nu-i (mai) ajunge (nici) cu prăjina la nas, se spune despre un om încrezut, înfumurat. A paște (pe cineva) cu prăjina = a urmări (pe cineva) pentru a-i face rău. A lua (pe cineva) cu prăjina = a alunga pe cineva. ♦ Epitet depreciativ pentru o persoană foarte înaltă (și slabă). 2. Tijă lungă (de metal) cu diverse întrebuințări (tehnice). 3. Bară de lemn, de bambus, de fibre sintetice, de metal, folosită în atletism la săritura în înălțime; probă atletică practicată cu acest instrument. 4. Veche unitate de măsură pentru lungimi, echivalentă cu circa 5- 7 metri; veche unitate de măsură pentru suprafețe, egală cu circa 180-210 metri pătrați. ♦ (Concr.) Instrument cu care se făcea altădată măsurătoarea acestor lungimi și suprafețe. – Et. nec. Vezi definitia »

CHINIDÍNĂ s.f. (Chim.) Alcaloid extras din scoarța arborelui de chinină, folosit în tratamentul aritmiilor cardiace. [< fr. quinidine]. Vezi definitia »

PLASMOLÍZĂ s. f. (biol.) micșorare a volumului unei celule prin pierderea apei în condiții de hipertonicitate a mediului. (< fr. plasmolyse) Vezi definitia »

JECMĂNEÁLĂ, jecmăneli, s. f. Acțiunea de a jecmăni și rezultatul ei; jaf, jefuire. [Var.: (înv. și reg.) jăcmăneálă s. f.] – Jecmăni + suf. -eală. Vezi definitia »

NEMȚOÁICĂ, nemțoaice, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a Germaniei sau este originară de acolo; germană. – Neamț + suf. -oaică. Vezi definitia »