Definita cuvantului piramidă
PIRAMÍDĂ, piramide, s. f. 1. Poliedru cu bază poligonală și cu fețe triunghiulare care se unesc într-un punct comun. 2. Monument gigantic de piatră în formă de piramidă (1). 3. Grămadă de diferite obiecte sau de materiale, aranjate în formă de piramidă (1). ◊ (Mil.; ieșit din uz) Piramidă de arme (sau de puști) = grup de puști așezate cu talpa patului pe pământ și sprijinite una de alta la vârful țevii. 4. Figură de gimnastică, executată de mai multe persoane care se așază în rânduri suprapuse, tot mai înguste, de forma unei piramide (1). [Pl. și: (reg.) piramizi] – Fr. pyramide (< gr.).
Sursa: DLRM
Sursa: DLRM
Cuvinte ce rimeaza cu piramidă
SLÓVĂ, (1) slove, s. f. (Pop.) 1. Literă (chirilică). ♦ Scriere; alfabet. 2. Scrisul cuiva, cu caracteristicile lui, după care poate fi identificat. 3. Știință de carte; învățătură. – Din sl. slovo. Vezi definitia »
EPRUBÉTĂ s.f. Tub de sticlă rezistentă închis la un capăt, folosit în laboratoare. [< fr. éprouvette]. Vezi definitia »
posádă (posắzi), s. f. – 1. Cartier, periferie, suburbie. – 2. Post de graniță. – 3. Contribuție specială pentru menținerea unei fortărețe. – 4. Dispozitiv care reglează grosimea măcinișului. – Var. posad. Sl. posadŭ „cartier”, posada „așezare”, de la posaditi „a așeza” (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 323), cf. sad, răsad. Pentru contribuție, cf. Pintea, Cercetări istorice, XIII, 145. – Der. posădi, vb. (Banat, a așeza), din sl., sb. posaditi; posadnică, s. f. (amantă), din sl. posadĭnica. Vezi definitia »
urzícă (urzici), s. f. – Plantă din familia urticaceelor (Urtica dioica, U. urens). – Mr. urdzîca, megl. urzică, istr. urzikę. Lat. urtῑca (Pușcariu 1840; REW 9090), cf. it. ortica, prov., cat., sp., port. ortiga, fr. ortie. Trecerea lui ti › zi este anormală, totuși cf. abruz. ardica, sicil. firdica, arag. jordiga, (x)ordiga ‹ lat. *urdica, care s-a vrut să se explice printr-o contaminare cu gr. ἀδίϰη „urzică” (Meyer-Lübke, ZRPh., VIII, 145; cf. Meyer, Alb. St., IV, 114), sau, mai puțin probabil, cu ardere (Meyer-Lübke, Archiv., CLXVI, 59; cf. împotrivă Corominas, III, 583). – Der. urzica, vb. (a bate cu urzica); urzicar, s. n. (loc de urzici; s. m., fluture, Vannesa urticae); urzicea, s. f. (varietate, de urzică, Urtica urens); urzicuță, s. f. (verbină). Urzicariu, s. n. (Trans., cearșaf) nu pare clar. – Der. neol. urticarie, s. f., din fr. urticaire. Vezi definitia »
CODÍRLĂ s. f. v. codârlă. Vezi definitia »