pisá (piséz, pisát), vb. – 1. A strivi, a zdrobi. – 2. A sparge, a sfărîma. – 3. A molesta, a persecuta. – Mr. chisedz(u), chisare. Lat. pῑsāre, forma pop. în loc de pinsare (Diez, Gramm., I, 19; Meyer, Alb. St., IV, 110; Pușcariu 1325; Candrea-Dens., 1395; REW 6517), cf. it. pigiare (calabr. pisare), prov. pizar, fr. piser, sp., port. pisar. – Der. pisoca, vb. (Olt., a tritura, a urlui), cu suf. expresiv -ca; pisoacă, s. f. (Olt., pisare, pisat); pisălog, s. n. (obiect de pisat; plictisitor, supărător, obositor), cf. calabr. pisaluru și, pentru semantism, sp. majadero; pisălogi, vb. (a pisa; a molesta, a sîcîi); pisălogeală, s. f. (sîcîială, vorbă lungă); pîsat (var. Banat pîsat, Mold. păsat, pasat), s. n. (grîu pisat, mei sau porumb zdrobit, grîu fiert; grîu, porumb fiert cu lapte), a cărui relație cu lat. quassatum „melițat” (Pușcariu, Dacor., II, 716) e posibilă, fără a fi necesară; pisătură (var. chisătură), s. f. (Trans., păsat); pisăza, vb. (Banat, a melița); pisăgi (var. pisogi), vb. (a melița), prin încrucișare cu chesăgi; pisăgeală, s. f. (melițare, argăsit); pisoi, s. n. (pisălog).

Sursa: DER