MEȘTEȘUGÁREȚ, -Ă, meșteșugareți, -e, adj. (Înv.) Iscusit, îndemânatic, dibaci, talentat. – Meșteșug + suf. -areț. Vezi definitia »

hărắț, hărắți, s.m. (înv.) luptător din ceata celor însărcinați de a deschide lupta cu dușmanii sau de a opri dușmanul prin mici încăierări. Vezi definitia »

RONȚ interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul celui care roade cu dinții un aliment tare. – Onomatopee. Vezi definitia »

guț, guți, s.m. (reg.) Porumbel. Vezi definitia »

pititelúț, -ă, adj. (reg.) mititeluț. Vezi definitia »