pérnă (pérne), s. f. – 1. Căpătîi, obiect pe care se pune capul la culcare. – 2. Obiect de tapiserie (de sofa, de automobil etc.). – Var. perină. Sl. perina, din pero „pană” (Cihac, II, 251; Conev 61), cf. perie și sb. perina, bg. pernica (› mr. perniță). – Der. perniță (var. perinuță), s. f. (pernă mică); perinoc, s. n. (piesă de lemn la podul osiei carului, piesă pe care se sprijină broasca de la roata morii); împerina, vb. (a pune perne). Vezi definitia »

ANGELÍCĂ s. f. plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu tulpina ramificată și groasă la bază. (< fr. amgélique) Vezi definitia »

ACUPRESÚRĂ s. f. (Med.) Metodă terapeutică ce constă în presarea sau masarea unor puncte ale tegumentului cu activitate biologică deosebită; presupunctură. – Din germ. Akupressor. Vezi definitia »

cómă (cóme), s. f. – 1. Virgulă, semn ortografic. – 2. Pierdere totală, prelungită a cunoștinței, somn letargic. Lat. comma (sec. XIX), și germ. Komma (sensul 1), fr. coma (sensul 2). Sensul 1 este înv. – Der. comatos, adj., din fr. Vezi definitia »

aréndă (-de), s. f. – Cedare temporară a dreptului de exploatare a unor bunuri. – Var. (Trans.) arîndă, (Olt.) arindă, (Mold., Trans.) orîndă. Lat. med. arenda, intrat tîrziu, probabil în sec. XVIII, și pe mai multe căi în același timp; (cf. mag. árenda, bg., sb., pol., rus. arenda, rut. arenda, oranda). Cf. Cihac, II, 3; Hasdeu 1540; Berneker 30, care pornesc de la etimoane sl.; Sanzewitsch 197, care se bazează pe rusă; Gáldi, Dict., 83, care pleacă de la mag. Densusianu, Hlr., 148 și Pușcariu 121 considerau că arîndă derivă direct din lat. *arrendare (sard. arrendare, sp. arrendar), ipoteză puțin probabilă; -î- pare mai curînd, ca în orîndă, prin analogie cu cel din rînd și (o)rîndui. Var. moldovenească orîndă, care reproduce fonetismul rut. (cf. Miklosich, Fremdw., 75), a ajuns să însemne „cîrciumă”, deoarece în trecut cîrciumile și hanurile din localități erau date în arendă de către marii proprietari și producători. Der. arenda, vb. (a da sau a lua în arendă); arendaș, s. m. (persoană care ia în arendă, fermier); arendășesc, adj. (propriu unui arendaș); arendăși, vb. (a arenda); arendășie, s. f. (arendare; ocupație de arendaș); arendășiță, s. f. (nevastă de arendaș); arendășoaică, s. f. (nevastă de arendaș); arendator, s. m. (arendaș); orîndar, s. m. (cîrciumar); orîndărie, s. f. (arendare). Vezi definitia »