Definita cuvantului pop
pop (pópi), s. m.1. Grămadă de știuleți de porumb puși la uscat. – 2. Stîlp de lemn în pridvorul caselor țărănești. – 3. Axă a vîrtelniței. – 4. Proptea, reazem. Creație expresivă, cf. pup, dop, păp(ușe); ca în cazul acesta din urmă, pare să indice un obiect relativ nedefinit prin conturile sale sau o marionetă. Raportul cu popă „preot” (Tiktin; Candrea; Scriban) este dubioasă. – Der. din gr. ὐποπούς „înzestrat cu picioare” (Diculescu, Elementele, 469) e improbabilă. Der. popic (Mold. popică), s. n. (bucată mică de lemn cu diferite întrebuințări; pop de vioară), cu suf. dim. -ic (după Conev 60, din bg. pop); popicar, s. m. (jucător de popice); popici, s. n. (Olt., axul vîrtelniței); popou, s. n. (șezut, fund), cuvînt folosit de copii; poponete (var. poponeț), s. m. (șezut; hopa-mitică; marionetă, om de paie; sperietoare; lămpiță; volbură, Convolvulus arvensis; șobolan de cîmp, Mus silvaticus), a căror idee comună este cea de „marionetă șezînd în fund” (numele volburei vine din sb. poponac, care nu poate explica celelelte sensuri din rom., cf. Cihac, II, 278; după Conev 56, din bg. papunec); popondoc, s. m. (parmac); popîndoc, s. m. (șobolan de cîmp; Mold., copil, puști); popîndău (var. popînzoi, popînzac), s. m. (șobolan de cîmp; sperietoare); popîndac, s. n. (Mold., plavie, mușuroi la suprafața apei în terenurile mlăștinoase); popi, s. m. pl. (Mold., taftur), cf. pofi; popenchi (var. popinci), s. m. (ciupercă comestibilă, Coprinus atramentarius, Coprinus comatus, Pholiota mutabilis, Pluteus cervinus, Amillaria mellea), pe care Candrea îl lega de sb. popič „ciupercă” și Scriban de rut. podpenka; popoța, vb. refl. (a se cocoța), cf. cocoța; împopoț(on)a, vb. refl. (a se găti), pe care Capidan, Dacor., II, 626 îl lega de pupă(za), pornind de o formă primitivă împupăza cf. DAR; popîc, interj. (exprimă ideea unei apariții neașteptate).

Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu pop
STETOSCÓP s. n. 1. instrument acustic cu ajutorul căruia se pot percepe zgomotele respirației și bătăile inimii; fonendoscop. 2. aparat pentru stabilirea prin ascultare a defectelor de funcționare a unui motor. (< fr. stéthoscope) Vezi definitia »
NEFROSCÓP s. n. endoscop care se introduce în vezica urinară. (< nefro- + -scop) Vezi definitia »
ANUSCÓP s.n. Instrument metalic în formă de tub, folosit în examinarea anusului. [< fr. anuscope]. Vezi definitia »
PSEUDOSCÓP s. n. aparat care permite inversarea imaginilor percepute în mod normal cu ambii ochi. (< pseudo- + -scop) Vezi definitia »
BOTTROP, oraș în V Germaniei (Renania de Nord-Westfalia), în bazinul Ruhr, lîngă Essen; 116,4 mii loc. (1988). Ind. carboniferă (huilă), cocsochimică, metalurgică, constr. de mașini și textilă. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z