Definita cuvantului potcă
pótcă (-ci), s. f. – 1. Arac, durere subită care, după imaginația populară, este provocată de deochi. – 2. Supărare, necaz, ceartă. – 3. Plantă, Chenopodium murale. – 4. Momîie, pocitanie. – 5. (Trans.) Băț, par. Sl. potŭka „luptă” (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 269; Conev 93), cf. pol. potka „pagubă”. – Der. potcaș, s. m. (viclean, greoi; certăreț, arțăgos); poci (var. înv. potci), vb. (a suci, a îndoi; a deforma; a desfigura, a sluți), cuvînt pe care Iordan, BF, VII, 372, îl consideră anterior lui potcă; poci (var. împocia), vb. (Trans., a pune pari; Bucov., a lega via pe araci); pocie, s. f. (Olt., arac); pocinci, s. m. (Trans., par); pociumb, s. m. (băț, arac), puțin folosit în Munt., probabil rezultat dintr-o contaminare cu carîmb; pociumpos, adj. (grosolan); pocitanie, s. f. (baubau, stîrpitură); pocitor, s. m. (fantomă, duh rău); pocitoare, s. f. (arătare); pocitură, s. f. (durere bruscă, atac; monstru, arătare; duh rău; Trans., țăruș); poceală, s. f. (atac, paralizie, atribuită duhurilor rele numite Sfinte).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu potcă
CONSÓLĂ s.f. 1. Mobilă în formă de policioară sau de măsuță cu picioarele încovoiate, sprijinită de perete, pe care se așază vase, statuete etc. 2. Element arhitectural care sprijină un balcon, o cornișă etc. 3. Element de construcție, liber la unul dintre capete, care iese în afara punctului său de reazem sau de încastrare într-o construcție. [< fr. console]. Vezi definitia »
NAMIÁZĂ, namiezi, s. f. (Pop.) 1. Amiază. ◊ Expr. Ziua namiaza mare = în plină zi. 2. Masa care se ia în jurul amiezei; prânz. 3. Loc, punct unde ajunge soarele pe cer (aproximativ) la amiază; zenit. [Var.: (reg.) nămiáză s. f., nămiéz, nămiézi, namiéz s. n.] – În + amiază. Vezi definitia »
găselniță, găselnițe s. f. 1. situație de efect găsită și exploatată de un artist (scriitor, regizor etc.) într-o operă artistică. 2. (peior.) șmecherie ieftină / de prost gust. Vezi definitia »
VINERÍȚĂ, vinerițe, s. f. Plantă erbacee cu frunzele de la bază așezate în formă de rozetă, cu flori albastre, roșii sau albe, dispuse în spic în vârful tulpinii, care se întrebuințează ca plantă medicinală; vinețică (Ajuga reptans). – Vineri + suf. -iță. Vezi definitia »
INCÍNTĂ, incinte, s. f. 1. Spațiu (mare) închis în interiorul unei construcții. 2. Suprafață de teren înconjurată din toate părțile de construcții, de amenajări. 3. (În sintagma) Incintă acustică = casetă de lemn de construcție specială în care sunt fixate unul sau mai multe difuzoare în scopul ameliorării caracteristicilor acustice ale acestora; boxă. – Din fr. enceinte. Vezi definitia »