GRAI, graiuri, s. n. 1. Glas, voce. ◊ Loc. adv. Într-un grai = într-un glas, toți deodată. ◊ Expr. A prinde (sau a da) grai = a începe sau a se hotărî să vorbească. A-i pieri (sau a-și pierde) graiul = a nu mai putea să vorbească (de emoție, de frică etc.), a amuți; a nu mai avea ce să spună. 2. Facultatea de a vorbi. ◊ Loc. adv. Prin viu grai = oral. 3. Limbă. ♦ Fel de a vorbi. 4. Unitate lingvistică subordonată dialectului, caracteristică pentru o regiune mai puțin întinsă; p. ext. dialect. 5. (Rar) Vorbă, cuvânt. – Din grăi (derivat regresiv). Vezi definitia »

EVANTÁI, evantaie, s. n. Obiect pliabil, în formă de semicerc, executat din hârtie, mătase, pene etc., folosit mai ales de femei pentru a-și face vânt și a se apăra de căldură. ◊ Loc. adj. și adv. În evantai = în formă de raze care pornesc dintr-un punct și formează un semicerc. [Var.: evantáliu s. n.] – Din fr. éventail. Vezi definitia »

vai interj. Vezi definitia »

COPÁI s. n. substanță extrasă din capaier, conținând terebentină, folosit în medicină. (< fr. copahu) Vezi definitia »

mai baiete Vezi definitia »