ALPENȘTÓC s.n. Baston lung cu ținte de fier la capăt, folosit pentru excursii în munți; baston de munte. [Pl. -curi. / < germ. Alpenstock, fr. alpenstock]. Vezi definitia »

BLOC, blocuri, s. n. 1. Bucată mare dintr-o materie solidă și grea; masă solidă dintr-o singură bucată. Bloc de piatră. 2. Grămadă de lucruri considerate ca alcătuind o masă unică. ◊ Loc. adv. În bloc = împreună, laolaltă. ♦ Bloc de desen = teanc de foi de hârtie tăiate egal și prinse între ele, întrebuințate la desenat. 3. Clădire de dimensiuni mari, cu numeroase etaje. 4. Alianță, înțelegere (între state, partide, grupări etc.) pentru realizarea unor scopuri comune. ♦ (Înv.) Blocadă. 5. Piesă metalică turnată care cuprinde unul sau doi cilindri și cutia sertarului unei mașini cu aburi (sau cilindrii motorului cu ardere internă, camerele de răcire și conductele de distribuție). 6. (În expr.) Instalație de bloc = instalație de cale ferată care servește la siguranța circulației prin automatizarea comenzilor și manevrelor. – Fr. bloc, (3) germ. Block[haus]. Vezi definitia »

tindóc s.n. (reg.) tindă mică. Vezi definitia »

tăbultóc (= tăbâltoc (sac)) s. n., pl. tăbultoace Vezi definitia »

ghióc (-ci), s. m. – Scoică marină a moluștei denumite Cypraea moneta, apreciată pentru albeața ei și pentru folosirea pe care i-o dau țigăncile ghicitoare, care pretind că află viitorul ascultînd zgomotul din interiorul scoicii. – Var. ghioacă. Lat. căvum „gaură”, al cărui rezultat *gău, cf. găoace, a primit apoi suf. -oc. Este dublet simplu al lui găoace. Alternarea fonetismului se explică poate printr-o intenție expresivă, care ar fi apropiat acest cuvînt de rădăcina ghiolc-, care indică zgomotul unui lichid într-un recipient închis, și al cărui sens coincide în parte cu cel de ghioc, cf. ghiolcăi. A fost considerat der. din sl. glogŭ (Cihac, II, 129); din lat. gullioca „coajă verde de nucă” (Cihac, II, 333; Philippide, 99; Pascu, I, 95); sau din lat. cochlea, prin intermediul unei metateze *cloca (Pușcariu 718; REW 2011; DAR, cf. împotrivă Densusianu, Rom., XXXIII, 279), cf. it. chiocca „țeastă” (Battisti, II, 904), sassar. ciogga, logud. gioga. Der. ghiocel, s. m. (scoică; floare, aișor, Galanthus nivalis); desghioca, vb. (a scoate boabele, a curăța de coajă); ghioș, adj. (Mold., alb), de la ghioci, cu pronunțarea mold. Identitatea lui ghioc cu ghiocel este evidentă atît datorită culorii comune, cît și folosirii lui ghiocel „scoică” (cf. Pușcariu, Diminutiv., 171); totuși, Lexiconul de la Buda, urmat de Diez, Gramm., I, 197, pleca de la lat. glaucium, și Philippide, Principii, 38, de la lat. *glaucĕllus. Pentru desghioca, a cărui der. este normală, pe baza lui ghioc „coajă” (sens neatestat, dar care apare pentru găoace), Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 275 pleca de la lat. cauca, și Candrea, Rom., XXXVI, 325, de la un lat. *disglubĭcāre (cf. împotrivă REW 2011). – Cf. găoace, gaură, sgău. Vezi definitia »