PROTOZIGÓT s. m. zigot care formează două celule identice. (< fr. protozygote) Vezi definitia »

BORHÓT, borhoturi, s. n. Ceea ce rămâne din amestecul fermentat de fructe sau de cereale, după ce a fost folosit la fabricarea țuicii, a berii etc. ♦ (Rar; la pl.) Mațe, măruntaie de porc, de miel etc. necurățate. – Et. nec. Vezi definitia »

NEPÓT, -OÁTĂ, nepoți, -oate, s. m. și f. 1. Persoană considerată în raport cu bunicii săi ori cu unchii și mătușile sale. 2. (Fam.; mai ales la voc.) Cuvânt cu care o persoană mai în vârstă se adresează unui tânăr, unei tinere sau unui copil. 3. (De obicei la pl.) Descendent, urmaș. – Lat. nepos, -tis. Vezi definitia »

PICÓT s.m. (Mine) Bucată de lemn tare, ascuțită la un capăt sub formă conică, servind la săparea galeriilor. [< fr. picot]. Vezi definitia »

ciót (cióturi), s. n. – 1. Parte rămasă dintr-un copac tăiat sau rupt. – 2. Nod. – 3. Parte, bucată. – 4. Mont, ciuntitură. – Mr. ciotă „mînă.” Creație expresivă, a cărei der. este paralelă cu cea a lui bot. Aceeași sursă expresivă a produs numeroase cuvinte asemănătoare în mai multe limbi, cf. sb. čot „colină rotundă” (Cihac, II, 56 îl consideră izvor al rom.), čotanoga „șchiop, fără un picior”; tc. çotuk „ciot”; mag. csut(a), csutkó „ciung”; it. ciotto „șchiop” (REW 2454; Battisti, II, 952); sp. din America chonco „ciot, ciuntitură”; etc. Der. cioată, s. f. (trunchi, ciot; ciot de creangă; obiect inutil) este un sing. refăcut după sl. cioate (nu sînt posibile ipotezele lui Brüch, ZRPh., XLI, 756, *aciotum, lat. acies, și Pascu, Arch. Rom., VII, 556, bazată pe lat. *ciutum, din gr. ϰυτός „care crește”); ciotac, s. m. (copac uscat care stă încă în picioare); ciotoacă, s. f. (trunchi noduros și nefolositor); ciuteică, s. f. (trunchi uscat care încă stă în picioare); ciotîrcă, s. f. (copac care a crescut strîmb); ciotur, s. m. (trunchi), pe baza pl. cioturi; cioturugă (var. ciuterugă), s. f. (trunchi, ciot), prin contaminare cu buturugă; ciotoi, s. n. (picior de pasăre); ciotos (var. ciotoros, cioturos), adj. (noduros); ciotcă, s. f. (trunchi, lemn; grămadă, stivă); ciotănos, adj. (slab), probabil prin contaminare cu ciolănos; ciotan, adj. (slab, piele și os); ciotolog, s. m. (șchiop), din sb. ςotonoga; ciotorog, s. n. (rădăcina cozii la cal; pantofi uzați); șontorog, adj. (șchiop), probabil prin intermediul unei forme *ciontorog, cf. ciunt; ciotec, ciotei, s. n. (lemn). Cf. ciut, ciunt, ciung. După paralelismul bot și bont, ciut și ciunt, se pare că rădăcina expresivă ciot a dezvoltat și o var. cu infix nazal, ciont (var. cioantă, formată pe baza pl.), s. n. (Trans., os, os lung; deget; ciot de creangă); mag. csont, pe care DAR, Scriban și Gáldi, Dict., 116, îl indică drept etimon al cuvîntului rom. sau creație expresivă îndependentă. Aceleiași rădăcini se pare că îi aparține cion(o)ate (var. gion(o)ate), s. f. pl. (Trans. și Munt., picioare, labe), pe care Drăganu, Dacor., III, 696 și DAR îl derivă de la un lat. *genuata. Vezi definitia »