Definita cuvantului prînz
prînz (prấnzuri), s. n.1. Masa de la mijlocul zilei. – 2. Ora 12 la miezul zilei. – Mr. prîndzu. Lat. prandium (Pușcariu 1389; Candrea-Dens., 1451; REW 6730), cf. vegl. prints, it. pranzo (logud. prandzu). – Der. prînzi, (mr. prîndzu, prîndzăscu, megl. prundzos), vb. (a mînca ‹ de prînz ›), din lat. prandĕre cu schimb de conjug. (Densusianu, Hlr., 148; Pușcariu 1390; Candrea-Dens., 1452; REW 6728), cf. vegl. prendar, calabr. pranziare „a mînca bine”, logud. prandere; prînzare, s. f. (masa de prînz); prînzișor, s. n. (micul dejun, masa de dimineață; Banat, pomana de nouă zile după moarte).

Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu prînz
grunz, grunji, s.m. (grúnzuri, s.n.) 1. (pop.) bucată dintr-o materie tare și sfărâmicioasă; sfărâmătură, bulgăre. 2. asperitate pe o față netedă. 3. încrețitură la marginea opincii. 4. drob de sare. 5. bulgăre de glod înghețat. Vezi definitia »
ORÁNZ, oranzi, s. m. (Înv.) Portocal. – Din fr. orange (după naramz). Vezi definitia »
bronz (brónzuri), s. n. – Aliaj de cupru cu staniu, aluminiu, plumb etc. Fr. bronze.Der. bronza, vb. (a acoperi un obiect cu un strat de bronz; a deveni negru datorită soarelui, a pîrli, a arde soarele); bronzărie, s. f. (atelier de bronzaj). Vezi definitia »
mînz (mấnji), s. m.1. Căluț, măgăruș, cîrlan. – 2. Băiat, flăcău. – 3. Fibrele de la urzeală care nu intră în pieptenele războiului. – Mr. mîndzu, megl. mǫndz. Probabil de la un iliric *mandus sau *manzus, corespunzător lat. mannus „căluț, ponei”, cf. mesap. Jupiter Menzana căruia i se sacrificau caii, alb. mës, pl. mëzë, sard. mandzu, it. manzo „vițel” (Meyer 276; Philippide, II, 723; Tiktin; REW 5298; Rosetti, II, 58 și 119; H. Krahe, Die Sprache der Illyrier, I, Wiesbaden 1955, 103; Battisti, III, 2357). Pentru originea ilirică a lat. mannus, cf. Meillet (înainte se considera de origine celtică, cf. Treimer, Mitt. Wien, I, 311; după Thurneysen, Keltoromanisches, 32, schimbul nnnd ar fi celtic, ipoteză puțin sigură). Origine dacică (Hasdeu, Col. lui Traian, 1877, 522), anterior indoeurop. (Lahovary 334) sau lat. (*mandus, din mandĕre „a mesteca”, Pușcariu 1092), nu par probabile. Sensul primitiv al lui *mandus pare să fi fost „înțărcat”, cf. basc. mando „catîr” și „sterp”, sp. mañero „sterp” (Corominas, III, 251). Der. mînză, s. f. (iapă, măgăriță); mînzat, s. m. (tăuraș); mînzată, s. f. (Maram., vacă fără vițel de lapte); mînzăți, vb. (despre vaci, a rămîne fără vițel); mînzățiș, s. n. (turmă tînără); mînzălău, s. m. (tăuraș; s. n., fibră care nu intră în pieptenele războiului); mînzare, s. f. (oaie mulgară); mînzărar, s. m. (despărțitură a tîrlei, în care se închid oile cu lapte; s. m., cioban); mînzesc, adj. (propiu mînjilor); mînzește, adv. (ca mînjii, se zice despre un rîs forțat, în care se arată dinții); mînzoc (var. Bucov., mînzac), s. m. (cal tînăr); mînzulică, s. f. (joc de ajun); mînzărărit, s. n. (rație de caș ce se include în plata anuală a unui mînzărar). – Din rom. mînzare provine bg. mandzara (Capidan, Raporturile, 208); și probabil din mînzat, alb. mëzat (Philippide, II, 723). Vezi definitia »
BONZ, bonzi, s. m. Preot budist. ♦ Fig. (Ir.) Persoană care ocupă o situație importantă într-un partid politic burghez; șef, lider. – Fr. bonze. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z