pup (púpi), s. m. – 1. Boboc, mugure. – 2. Pîine coaptă în spuză. – 3. Zbîrciog (Morchella). – 4. Pistrui, aluniță. – 5. Model de cusătură în cerc. Creație expresivă, var. a lui pop, cf. coc. Der. din sl. pąpū „buric, mugure” (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 299; Byhan 326; Tiktin), cf. bg., rus. pup, sb., cr. pup(a), ar explica numai primul sens. Der. din lat. pŭppa „tîță, mugure” (Pușcariu 1403; REW 6854) nu pare mai convingătoare; coincidențele se explică prin izvorul comun expresiv, cf. ngr. πούπη „cocoașă”, alb. pupë „moț”. Der. pupa, vb. (a săruta; familiar, a obține, a căpăta), cuvînt infantil și familiar, a cărui der. din lat. *pŭppāre „a suge” ‹ pŭppa „sîn” (Pușcariu, Cov. Lit., 1905, 299; Pușcariu 1403; Candrea-Dens., 1475; REW 6854; Pascu, Arhiva, XVI, 1905), cf. it. poppare, pare improbabilă; pupat (var. familiară pupic, pupui), s. n. (sărut); pupăcios (var. pupător), adj. (care sărută mult); pupătură, s. f. (sărut); împupi, vb. (Trans., a încolți, a înmuguri); pupuică, s. f. (vlăstar, puicuță), contaminare a lui pup cu puică; popui, s. n. (Trans., cocoașă), pe care Tiktin și Candrea îl puneau în legătură cu mag. pup; pupăi, vb. (a face ca pupăza; a flecări, a cleveti); pupui, vb. (a șopti). Cf. pop, pupăză.

Sursa: DER