KALÁM s.n. 1. (Cult. islam.) Pană ascuțită de scris cu cerneală; calamus³. 2. (Teolog. islam.) Denumire a unei teologii fundate în secolele VIII-IX e.n., influențată, în principal, de către școlile teologice (rivale) ale mutaziliților și așariților și care propovăduiește ideea unității absolute a lui Dumnezeu, excluzând orice reprezentare antropomorfă a calităților sale, liberul-arbitru (de unde rezultă eliminarea responsabilității faptelor săvârșite de orice persoană), orice atomism legat de învățăturile creației precum și, în mod metodic, întâietatea argumentației raționale în fața celei a faptelor. Kalamul a influențat hotărâtor și dezvoltarea filozofiei evreiești, fiind energic combătut de către filozoful evreu M. Maimonides, care totodată, în disputa pe care o susține împotriva kalamului, oferă o prezentare sistematică a sa. (cuv. ar. = conversație, dispută, explicație) [def. Brockhaus] Vezi definitia »

talcám s.n. (reg.) mâncare ciobănească din bucăți de caș, urdă, unt, fierte la un loc. Vezi definitia »

PICOGRÁM s. n. unitate de masă, a bilioana parte dintr-un gram. (< fr. picogramme) Vezi definitia »

ham (hámuri), s. n. – Ansamblu de curele cu care se înhamă calul. Mag. hám (Miklosich, Fremdw., 92; Lambrior 375; Cihac, II, 504; Berneker 383; DAR; Gáldi, Dict., 92), cf. sb., ceh. ham, pol., rut. hamy. Cuvîntul mag. provine din v. germ. chamo, cf. it. camo, sp. camal. – Der. hămurar, s. m. (persoană care face hamuri); hămurărie, s. f. (șelărie); înhăma, vb. (a prinde la, a uni, a împerechea; refl., a se mulțumi cu o muncă istovitoare); înhămătură, s. f. (atelaj, prindere; apăsare, durere în piept); deshăma, vb. (a desface, a dezlega); hamut, s. n. (parte a hamului), din bg. hamut sau rus. chomut. Vezi definitia »

HAM¹ interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită lătratul câinelui. – Onomatopee. Vezi definitia »