Definita cuvantului rădăcină
rădăcínă (rădăcíni), s. f. – Parte a plantei aflată în pămînt. – Mr. (a)rădățină. Lat. radῑcῑna (Pușcariu 1423; Densusianu, Hlr., 159; REW 6995), cf. logud. raigina, v. razina, fr. racine. – Der. rădăcinos, adj. (cu multe rădăcini); înrădăcina, vb. (a prinde rădăcini); desrădăcina, vb. (a fi smuls din rădăcini, a extirpa).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu rădăcină
PREADOLESCÉNȚĂ s.f. Perioadă, vârstă între 11 și 15 ani, care precedă adolescența propriu-zisă. [Cf. fr. préadolescence]. Vezi definitia »
PĂMÂNZÁLCĂ, pămânzălci, s. f. (Reg.) Bucată de piele sau de pânză groasă cu care se strânge la mijloc caierul pus în furcă. – Et. nec. Vezi definitia »
FLANCGÁRDĂ s. f. detașament destinat a proteja flancul unei trupe în mers. (< fr. flancgarde) Vezi definitia »
URGÉNȚĂ, urgențe, s. f. Însușirea, caracterul a ceea ce este urgent; situație care necesită o rezolvare urgentă; necesitate de a rezolva imediat o problemă. ◊ Loc. adv. De urgență = imediat, numaidecât, repede, fără întârziere. – Din fr. urgence. Vezi definitia »
MĂDUVIOÁRĂ, măduvioare, s. f. Diminutiv la lui măduvă. – Măduvă + suf. -ioară. Vezi definitia »