PIUÍT s. n. Faptul de a piui. 1. Strigăt caracteristic scos de păsări, mai ales de puii acestora; piuitură (1). ◊ Expr. A-i pieri (cuiva) piuitul = a-i pieri cuiva pofta de vorbă; a-și pierde curajul (de uimire, de spaimă etc.). A-i lua (sau a tăia, a curma) (cuiva) piuitul = a) a reduce (pe cineva) la tăcere, a lăsa (pe cineva) perplex, a pune cu botul pe labe; b) (rar) a ucide pe cineva. 2. Sunet subțire și ascuțit; piuitură (2), țiuitură. [Pr.: pi-u-] – V. piui. Vezi definitia »

GIOBERTÍT s.n. Carbonat natural de magneziu; magnezit. [Pron. gio-ber-. / < fr. giobertite, cf. Giobert – chimist italian]. Vezi definitia »

ROȘÍT, -Ă, roșiți, -te, adj. (Pop.) Colorat în roșu; înroșit. – V. roși. Vezi definitia »

SUPRANUMÍT, -Ă, supranumiți, -te, adj. Care a primit un supranume. – V. supranumi. Vezi definitia »

adj.oropsit,obosit; Vezi definitia »