búră (buri), s. f. – 1. (Înv.) Furtună. – 2. Ceață; burniță. – 3. Chiciură. – 4. Aburi, vapori. Origine incertă. Cihac, II, 34 și Densusianu, Rom., XXX, 275, explică acest cuvînt prin sl. burja „furtună”, cf. bg., rus. bura, sb. bura „vînt dinspre nord” (Berneker). S-a observat, dimpotrivă, că acest cuvînt apare în alte limbi, cf. gr. βορέας,, lat. bŏreās, dalm. bura, ven. bura, toate cu sensul de „vînt dinspre nord” cat. boira, „ceață”, lituan „búris” „aversă”, alb. borë „zăpadă”, ngr. μπόρα „vînt puternic” (cf. tc. bora, cu același sens). Pentru der. romanici al lat. bŏreās, cf. Pușcariu, ZRPh., XXXVII, 112; REW 1219; Menéndez Pidal, RFE, 1920, p. 34; Skok, ZRPh., XLIII, 195. Simultaneitatea acestor cuvinte a făcut să se invoce existența unui vechi cuvînt balcanic, pe cînd, alți cercetători consideră că rom. trebuie să provină din lat. În stadiul actual al cercetării, orice explicație nu este decît ipotetică. Der. bura, vb. (a ploua mărunt; a bruma); burniță, s. f. (ploaie măruntă și deasă); buracă, s. f. (ceață); buratec, s. n. (burniță); burh(ăi)ală burniță, burliță, bîrnă, s. f. (burniță); burnițos, adj. (noros; acoperit); îmbura, vb. (a bura). Vezi definitia »

împresurătúră s.f. (reg., înv.) împilare, nedreptățire, încălcare, luare în mod abuziv, răpire de pământ, uzurpare de drepturi. Vezi definitia »

ENCLÁVĂ, enclave, s. f. 1. Fragmente de roci înglobate în masa rocilor eruptive. 2. Grup de populație străină izolată în mijlocul populației indigene. – Din fr. enclave. Vezi definitia »

NEREÍDĂ s.f. 1. Fiecare dintre cele cincizeci de nimfe ale mării, care erau fiicele lui Nereu. 2. Animal fixat sau care se târăște pe fundul pâraielor de munte. [Pron. -re-i-. / < fr. néréide, it. nereide, cf. lat., gr. nereis]. Vezi definitia »

lăptoasă, lăptoase adj. f. (d. femei) care are sânii mari. Vezi definitia »