ABLATÍV, ablative, s. n. Caz al declinării în unele limbi, care exprimă despărțirea de un loc, punctul de plecare, instrumentul, cauza sau alt complement circumstanțial. ◊ Ablativ absolut = construcție sintactică specifică limbilor latină și greacă, alcătuită dintr-un substantiv (sau un pronume) și un participiu la cazul ablativ, având rol de propoziție circumstanțială. – Din fr. ablatif, lat. ablativus. Vezi definitia »

SPECIFICATÍV, -Ă adj. specificator. (< fr. spécificatif) Vezi definitia »

ENUNȚIATÍV, -Ă adj. care conține o enunțare. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție afirmativă sau negativă care exprimă un fapt real, realizabil sau ireal; propoziție expozitivă. (< fr. énonciatif, lat. enuntiativus) Vezi definitia »

INJECTÍV, -Ă adj. (Mat.; despre funcții) În care un element al celei de-a doua mulțimi are în plus un antecedent. [Cf. fr. injectif]. Vezi definitia »

PROCESÍV, -Ă adj. 1. care constituie un factor de progres social. 2. (psih.) personalitate ~ă = personalitate cu tendințe de ceartă, de dispută, de a intenta procese repetate și interminabile. (< fr. processif) Vezi definitia »