EXTRA- Element de compunere care înseamnă: a) „afară (de)”, „(în) afară”, „deosebit (de)” și care servește la formarea unor adjective; b) „superior”, „ultra-”, „foarte” și care servește la formarea unor adjective. ◊ (Folosit izolat) Vin extra. Mazăre extra. – Din fr. extra-, lat. extra. Vezi definitia »

STRECURÁ, strecór, vb. I. 1. Tranz. A trece un lichid printr-o strecurătoare, printr-o sită, printr-o țesătură pentru a-l separa de părticelele solide sau de corpuri străine și pentru a-l limpezi, a-l face omogen. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (câte puțin) printr-o crăpătură, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge. 3. Refl. și tranz. A pătrunde sau a face să pătrundă printr-un desiș, printr-un loc strâmt, greu accesibil. 4. Refl. A intra, a ieși sau a se deplasa, a trece pe furiș, fără să facă zgomot și fără să fie observat; a se furișa. ♦ Tranz. A așeza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite. ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva în mod discret sau în treacăt. 5. Refl. A se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grijă să nu fie observat. 6. Refl. A trece pe rând și pe nesimțite, a se perinda; fig. (despre unități de timp) a trece, a se scurge. – Probabil din s- + trece (după spânzura, vântura etc.). Vezi definitia »

CONLUCRÁ, conlucréz, vb. I. Intranz. A colabora (cu cineva), a contribui la o acțiune. – Con¹- + lucra (după fr. collaborer). Vezi definitia »

a învineți mutra / spinarea cuiva expr. a bate pe cineva foarte tare. Vezi definitia »

hára interj. – Exprimă mîrîitul cîinelui, ca și ideea de a sfîșia. Creație expresivă. Este simplă var. de la hîr, cf. aici; der. săi se confundă adesea cu cei de la hîr sau hor. – Der. harapara, s. f. (trîntire, scuturare; hărmălaie); hara-para (var. harta-parta, harcea-parcea), adv. (în bucăți, pe părți), ultima formă încrucișată cu tc. parca-parca „în mii de cioburi” (Popescu-Ciocănel 32); haraiman, s. n. (hărmălaie, larmă), cu suf. expresiv -man, cf. chiloman; harchină, s. f. (bucată); harcăt (var. harhăt), s. n. (scîrțîit, scrîșnet, zgomot; larmă); hărcati (var. hărhăți, hărhăti), vb. (a sta de vorbă, a pălăvrăgi; a se certa, a țipa; a face zgomot); hărcăteală (var. horcoteală), s. f. (agitație), cf. forfoteală; harhotă, s. m. (vorbăreț), cf. forfotă; harhar, s. m. (evreu), cf. rut. harhara „femeie stricată” care pare a proveni din rom.; harhălău, s. m. (june prim, cavaler), cf. sdrăngălău; harhagea, s. f. (cochetare, flirt); hărhălaie (var. harmalaie, hărmalaie, harhalie), s. f. (hărmălaie, scandal), cu disimilare la var. (după DAR, prin influența lui larmă; pentru Pascu, I, 194, din sl. kraloma „rebeliune”); hartan, s. n. (bucată ruptă, mai ales de carne; parte, cîrpă, zdreanță; picior de pasăre), din harta (-parta), cu var. hartal, partal, partam (după Candrea, partal provine din mag. partalav); hărtăni (var. hărtăpăni, hărtăpăli), vb. (a sfîșia, a sfîrteca), var. cu influența lui harta-parta. Vezi definitia »