pribói (priboáie), s. m. – 1. Găuritor, perforator. – 2. Repeziș, vîltoare, taluz pe malul apei, care deviază curentul. – 3. (S. m.) Varietate de geraniu (Geranium macrorrhizum). – Var. briboi. Sb. priboj, slov. preboj (Cihac, II, 290; Conev 67; Candrea; Bologa, Dacor., V, 479-82). Sensul 2 se explică prin lovirea apei de stînca gata să se găurească. – Der. priboi, vb. (a găuri, a perfora). Vezi definitia »

BIJÓI, bijoaie, s. n. (Reg.) Șipot; izvor. – Probabil formație onomatopeică. Vezi definitia »

PUNGÓI, pungoaie, s. n. Augmentativ al lui pungă; pungoci. – Pungă + suf. -oi. Vezi definitia »

pastói, pastoáie, s.n. (înv.) încartuire, găzduire. Vezi definitia »

PISCÓI, piscoi, s. m. (Reg.) I. Tub sonor care intră în componența unor instrumente muzicale. II. Om mic de statură, sfrijit, pipernicit. – Et. nec. Vezi definitia »