Definita cuvantului scai
scái (-i), s. m. – 1. Nume generic al plantelor cu spini sau țepi, asemănătoare cu ciulinul. – 2. Numele diferitelor plante: Cirsum lanceolatum, Onopordon acathium, Eryngium planum, E. campestre, Carduus nutans, C. Acanthoides etc. – Mr. scăliu, megl. scal’. Origine incertă. Probabil din lat. *squaleus „dur, incult, sec”, din squaleo, formă cerută și de sp. escajo, port. escalheiro (REW 8197a). Rom. presupune o reducție de tipul *scalius care pare normal. Der. din sb. čkalj, general admisă (Cihac, II, 328; Tiktin; Candrea; Scriban) nu pare posibilă fonetic; și, în afară de aceasta, e vorba de un împrumut din nom. Der. din gr. σϰαλίας (Diculescu, Elementele, 484), nu pare convingătoare. – Der. scăiecior, s. m. (ciulin; Trans., sticlete), pentru al cărui ultim sens cf. fr. chardonneret, sp. cardelina; scăier, s. m. (Bucovina, sticlete); sca(i)ete (var. scă(i)ete), s. m. (ciulin); scăiuș, s. m. (plantă, Dipsacus pilosus); scăiețos, adj. (plin de scaieți).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu scai
gái (-iuri), s. n. (Banat) Pădure, hățiș. Sb. gaj (DAR). Vezi definitia »
parái (arg.) s. m. pl., art. paráii Vezi definitia »
MÚSAI adv. (Pop.) 1. Neapărat, negreșit, în mod necesar. 2. (Cu funcție predicativă) E absolut necesar, trebuie. 3. Cu insistență, cu încăpățânare, morțiș. – Din magh. muszáj. Vezi definitia »
bălái adj. m., pl. bălái; f. sg. și pl. băláie Vezi definitia »
a face hai expr. 1. a face scandal / gălăgie; a se manifesta zgomotos. 2. a fi exagerat de pretențios. Vezi definitia »