Definita cuvantului sînge
sînge s. m. – 1. Substanță lichidă roșie din vene și artere. – 2. Obîrșie. – Sînge amestecat, înv. (incest). – Mr. sîndze, megl. sǫndz, istr. sănje. Lat. sanguis, *sanguem, în loc de sanguinem (Pușcariu 193; REW 7574), cf. it., port. sangue, prov., cat. sanc, fr. sang, sp. sangre. – Der. sîngera (var. însîngera), vb. (a pierde sînge; a umple de sînge; a se chinui, a suferi), mr. sîndzinedz, sîndzirare, megl. sǫndriz(ari), din lat. sanguināre (Pușcariu 1593; REW 7571); sînger (var. sîngerel, Mold. sînginel), s. m. (arbust cu ramuri roșii, Cornus sanguinea), postverbal de la sîngera (după Candrea, din lat. sanguineus); sîngerariță, s. f. (plantă nedeterminată, care se presupune că vindecă rănile); sîngerat, s. n. (boală la animale); sîngeratic, adj. (sîngeros); sîngerătură, s. f. (boală la animale); sîngerete, s. m. (cîrnat cu sînge); singeriu, adj. (de culoarea sîngelui); sîngerie, s. f. (plantă, Sanguisorba officinalis); sîngeros (var. Mold. sîngios), adj. (crud, fioros; cu mult sînge; de culoarea sîngelui); sîngeroasă, s. f. (plantă, Hieracium aurantiacum); sîngerică (var. sîngeric, din greșeală sincerică), s. f. (sorbestres, Sanguisorba officinalis); sîngeroșie, s. f. (sete de sînge); sîngerînd, adj. (formație literară artificială după fr. sanglant); consîngen, s. m. (consangvin); sanguin, adj., din fr. sanguin; sanguină, s. f., din fr. sanguine.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu sînge
împínge (împíng, împíns), vb. – 1. A mișca, a deplasa din loc exercitînd o apăsare. – 2. A face să înainteze, să progreseze. – 3. A face favoruri. – 4. A îmboldi, a incita, a mișca. – 5. (Înv.) A respinge. – Mr. pingu, pimșu, pimtu. Lat. impĭngĕre (Pușcariu 788; Candrea-Dens., 1391; REW 4309; DAR), cf. it. (im)pingere (calabr. mpingere), prov. empenher, v. fr. empeindre, cat. empenyer. Var. pinge, foarte rară, nu este reprezentantă directă a lat. pingere, ci a rezultat cu afereză de la (m)pinge. – Der. împingător, adj. (stimulant, incitant; instigator); împinsătură, s. f. (împingere; apăsare). DAR, urmîndu-l pe Giuglea, Dacor., III, 734, consideră că împinge „a cheltui”, „a face eforturi economice” reprezintă lat. impendĕre, cu aceeași confuzie cal încinde-încinge; însă ex. aduse nu sînt convingătoare, și se explică mai bine prin lat. impĭngĕre. Vezi definitia »
ajunge, ajung v. r. a accede la o poziție socială superioară originii, a parveni Vezi definitia »
ÎNFRÂNGE vb. tr. a învinge, a birui (în luptă). ◊ a-și stăpâni o stare de spirit. (< lat. infrangere) Vezi definitia »
ADÁOGE vb. III. v. adăuga. Vezi definitia »
strînge (strîng, strîns), vb. – 1. A strîmta, a îngusta. – 2. A închide, a recupera, a îndesa. – 3. A îmbrățișa, a lua în brațe. – 4. A rămîne prea mic un obiect de îmbrăcăminte. – 5. A pe urmele cuiva. – 6. A comprima, a concentra. – 7. A încuia, a închide. – 8. A face clăi, a așeza laolaltă. – 9. A culege, a recolta. – 10. A economisi, a pune bine. – 11. A orîndui, a pune la loc. – 12. (Refl.) A se micșora. – Mr. stringu, strinșu, strimptu, strindzire, megl. string, strinș, strins. Lat. strĭngĕre (Pușcariu 1661; REW 8315), cf. vegl. strengar, it. stringere, prov. estrenher, fr. étreindre, cat. estrenyer, sp. estreñir, alb. strëngoń (Philippide, II, 655). – Der. astrînge, vb. (a aduna, a culege), înv. și Banat, Trans., cu a- protetic, sau direct din lat. astringĕre (DAR); strîns, s. n. (o anumită boală de copii, probabil crampe, colică; recoltă, cules); strînsătură, s. f. (strîngere, apăsare); strînsoare (var. înv., strinsoare), s. f. (strîngere; înv., recoltă; înv., bogăție, avere; înv., dificultate, îngrădire; înv., caznă, tortură; înv., necaz); strînsură, s. f. (acțiunea de a strînge; recoltă; avere, bogăție; adunare, mulțime; înv., armată improvizată cu oameni neinstruiți); strînsă, s. f. (înv., bogăție, avere); strîngător, adj. (econom, care agonisește; adunător; culegător); constrînge, vb. (a sili, a obliga), traducere din fr. contraindre; restrînge, vb. (a reduce), traducere din fr. restreindre. Vezi definitia »