Definita cuvantului sitar
sítar (-ri), s. m. – Pasăre călătoare (Scolopax rustica). Origine incertă. Der. din sl. sitije „stuf”, cf. pol. sitowiec „codobatură” (Miklosich, Lexicon, 841; Cihac, II, 345; Conev 55) este dificilă fonetic. Legătura cu sită „ciur” a fost sugerată în mod repetat, explicitîndu-se prin forma cozii (Hiecke, Neubildung, 118), zgomotul produs cu aripile (R. Rieger, Miscellanea Schuchardt, 4) sau prin găurile pe care le face cu ciocul în căutare de viermi (Tiktin; Candrea). Ultima explicație pare posibilă, dar este mai probabilă legătura cu ngr. σιτάρι „grîu”, σιτευτός „grăsime”, σιταρήθρα „ciocîrlie”, din gr. σιτεύω „a se îngrășa”. Gr. ψιττάζω „a sîsîi” este improbabil (Scriban).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu sitar
PARLAMENTÁR, -Ă I. adj. 1. referitor la parlament. ♦ regim ~ = regim al unui stat în care guvernul răspunde pentru activitatea sa în fața parlamentului. 2. potrivit uzanțelor admise în parlament. 3. referitor la acțiunea de a parlamenta. II. s. m. 1. membru al parlamentului. 2. persoană delegată, în timp de război, să ducă tratative de pace sau de armistițiu cu comandamentul inamic. (< fr. parlementaire, it. parlamentario) Vezi definitia »
PORTÁR, portari, s. m. 1. Persoană însărcinată cu paza (intrării) unei întreprinderi, a unei instituții, a unei case de locuit etc. 2. Boier însărcinat cu paza curții domnești (și cu alte treburi de protocol, administrative etc.). ◊ Portar de Suceava (sau al Sucevei) = mare dregător însărcinat cu apărarea capitalei și a curții domenești moldovene; comandant suprem al oștirii moldovene din trecut; hatman. 3. Sportiv dintr-o echipă care apără spațiul porții proprii spre a evita primirea de goluri. – Poartă + suf. -ar. Vezi definitia »
TORȚIONÁR, -Ă adj. (Liv.) Care servește pentru tortură; chinuitor. // s.m. Persoană care aplică, execută tortura; călău, gâde. [Pron. -ți-o-, var. torsionar, -ă adj. / < fr. tortionnaire, cf. lat. tortionarius < tortio – tortură]. Vezi definitia »
MINIVOCABULÁR s. n. vocabular redus. (< mini1- + vocabular) Vezi definitia »
BREVIÁR, breviare, s. n. 1. Expunere sumară a unor principii sau probleme dintr-un anumit domeniu. 2. Carte care cuprinde rugăciunile pe care preoții și călugării catolici trebuie să le recite la anumite ore din zi. [Pr.: -vi-ar] – Fr. bréviaire (lat. lit. breviarium). Vezi definitia »