Definita cuvantului soră
sóră (-suróri), s. f. – Persoană de sex feminin considerată în raport cu copiii acelorași părinți. – Var. înv. sor rar suroră. Mr. sor(ă), megl. soră. Lat. soror (Pușcariu 1608; REW 8102), cf. vegl. saur, v. it. suora (calabr. suora, sora, sorura), sard., prov. sorre, fr. soeur, cat., sp., v. port. sor. Uz general (ALR, I, 163). Rezultatul normal sor, a fost adaptat posterior la decl. s. f., dar se mai folosește în Trans. de V. și în anumite expresii, cum ar fi sor cu frate, s. m. (plantă, Melampyrum nemorosum), sor(u)-mea, sor(u)-ta, sor(u)-sa. Pentru pl. imparisilabic, cf. și noră, om. Der. sorică, s. f. (Maram., Bucov., sora mai mică); surată (mr. surata), s. f. (soră de suflet; soră, titlu de prietenie; prietenă, camaradă), format ca fîrtat, v. aici (de la un lat. *sororiāta ‹ sororiāre, după Pascu, I, 158; legătura cu sl. sestra › posestrima, sugerată de Candrea, nu prezintă interes); surăție, s. f. (frăție de suflet); însurăți vb. refl. (a se înfrăți: a lega prietenie); surioară, s. f. (dim. de la soră); însorări, vb. (Mold., a asocia, a uni două gospodării țărănești). Din rom. provine mag. szúráta (Candrea, Elemente, 409; Edelspacher 23).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu soră
BREVILOCVÉNȚĂ s.f. Vorbire scurtă; brahilogie. [< germ. Breviloquenz, cf. lat. brevus – scurt, eloquentia – elocvență]. Vezi definitia »
șpițuiálă s.f. (reg.; în loc. vb.) a da în șpițuială = a triora (grâul). Vezi definitia »
ÁCERĂ, -e s.f. Vultur, acvilă Var. aciră -Din lat. Ăquĩla Vezi definitia »
INVERTÁZĂ, invertaze, s. f. (Biol.) Enzimă produsă de drojdia de bere și de mucoasa intestinală și care transformă zahărul în glucoză și în fructoză; invertină. – Din fr. invertase, germ. Invertase. Vezi definitia »
REVERÉNDĂ, reverende, s. f. Haină preoțească (catolică) lungă și neagră; anteriu. – Din lat. reverenda. Cf. pol. rewerenda. Vezi definitia »