Definita cuvantului spinteca
spintecá (-c, -át), vb. – 1. A scoate măruntaiele, a eviscera, a despica. – 2. A tăia, a crăpa. – 3. A străbate. – Mr. spîntic(are). Lat. expantĭcāre (Pușcariu 1622; Candrea-Dens., 1394; REW 3032, cf. Lambrior 100; Philippide, Principii, 99), cf. pîntece și ven. spantegar „a desface”, abruz. spandeka „a chinui”, calabr. spantecare „a deschide”. – Der. spintecător, adj. (care spintecă); spintecătură, s. f. (tăietură, crăpătură, despicătură).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu spinteca
colocá vb. I (înv.) a da banilor o destinație favorabilă prin plasarea lor într-o afacere; a plasa. Vezi definitia »
nafacá, nafacále, s.f. (înv.) 1. toate mijloacele de subzistență (în bani și în natură) ce-i revin unei persoane; porție, tain, mertic. 2. salariu, leafă; pensie. 3. (cu forma nacaf) ospăț, praznic. 4. (cu forma nacafá) obicei, deprindere, nărav. 5. (cu forma nacafá) preocupare, pasiune. 6. pretenție; capriciu, toană. 7. necaz, neajuns; belea, pacoste, năpastă. 8. defect, viciu. Vezi definitia »
ÎNCĂLCÁ, încálc, vb. I. Tranz. A ocupa prin violență un teritoriu străin; a cotropi. ♦ Fig. A nu respecta o lege, a nesocoti un drept, o obligație etc. – În + călca. Vezi definitia »
BĂNEÁSCA s. f. art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Cf. ban2. Vezi definitia »
urcá (-c, át), vb. – 1. A sui, a se cățăra. – 2. A se ridica. – 3. A se mări, a crește. – 4. (Refl.) A însuma. Origine incertă. Pare un lat. *orĭcāre ‹ ǒrior (Pușcariu 1824; Tiktin; REW 6098; Candrea; Rosetti, I, 172), sau mai puțin probabil de la ora „margine” (Tiktin) sau din gr. ὄρος „munte” (Pascu, Etimologii, 49; Pascu, Beiträge, 11); dar cf. aburca. O confirmare a etimonului s-ar putea găsi în lat. *ortĭāre ‹ ǒrtus, deja afirmată de Cipriani, Rom., XXXI, 587-90). Der. din sb., cr. nukati „a excita” (Candrea, II, 440) nu este probabilă. – Der. urcat, s. n. (suit); urcător, adj. (care urcă, ascendent); urcuș, s. n. (drum, loc în pantă, repeziș). Vezi definitia »