Definita cuvantului stavridă
stavrídă (-de), s. f. – Pește de mare (Trachurus trachurus). Ngr. σταυρίδι, de la σταυρός „cruce” (Candrea). La aceeași familie aparțin stavrofor, s. m. (titlu onorific al clericilor ortodocși), din gr. σταυροφόρος; stavrofilax, s. m. (titlu onorific), din gr. σταυροφύλάξ; stavropighie, s. f. (slujbă cu ocazia instalării unei cruci trimise de patriarh într-un loc în care urmează să se ridice o casă de rugăciuni însăși; actul patriarhal care aprobă construirea sfîntului lăcaș), din gr. σταυροπήγιον.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu stavridă
CATACLÁZĂ s.f. Zdrobirea și deformarea mineralelor unei roci datorită presiunii și dislocărilor din scoarța Pământului. [Cf. germ. Kataclase]. Vezi definitia »
LÚPTĂ, lupte, s. f. 1. Încăierare, bătaie între două (sau mai multe) persoane (de obicei fără folosirea armelor), care caută să se învingă una pe alta (sau unele pe altele). ◊ Luptă dreaptă = luptă (1) corp la corp, fără arme și fără vicleșuguri. ♦ (La pl.) Ramură sportivă în care se întrec, după anumite reguli, doi luptători. ◊ Lupte clasice (sau greco-romane) = formă de lupte în care procedeele tehnice reglementare se aplică numai la parte superioară a corpului (de la linia de centură în sus). Lupte libere = formă de lupte la care procedeele tehnice se aplică la oricare din părțile corpului, putând fi executate și cu ajutorul picioarelor. 2. Ciocnire armată între două forțe inamice; bătălie. ♦ Fig. Ciocnire între două forțe care acționează în sens contrar. ◊ Luptă de clasă = (în teoria marxist-leninistă) luptă desfășurată pe plan economic, politic și ideologic între clase cu interese fundamental opuse. 3. Străduință depusă de cineva pentru a învinge o greutate, o nevoie sau pentru a se apăra. 4. Străduință depusă de cineva pentru a combate o idee, o concepție, o deprindere; combatere. – Lat. lucta. Vezi definitia »
MISTUIÁLĂ, mistuieli, s. f. (Rar) Mistuire. [Pr.: -tu-ia-] – Mistui + suf. -eală. Vezi definitia »
HÓLCĂ s. f. (Reg.) Zgomot, gălăgie. – Ucr. holka. Vezi definitia »
STÓPĂ s. f. dispozitiv care blochează virarea lanțului ancorei sau o parâmă de sârmă la bordul navelor. (< engl. stopper) Vezi definitia »