smîrc (-curi), s. n. – 1. (Trans.) Căuș, tigvă de scos apa. – 2. Ochi de apă, loc mocirlos. – 3. (Înv.) Vîltoare. – Var. zmîrc, smorc, zmorc și der. Sl. smrŭkŭ „tub, canal”, de la smrŭcati „a goli, a scoate” (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Candrea, II, 350; Conev 75). – Der. smîrcîi, vb. (a smiorcăi, a-și trage mucii; a se miorlăi), din sl. smrŭkati, sb. smrkati, pol. smerkać, rus. smorkati; smîrci, vb. (a se smiorcăi, a se miorlăi); smîrcîială, s. f. (scîncet), cf. sb. smrkanje. Vezi definitia »

BARC s. n. velier cu trei arbori și velatură pătrată, în afară de artimon, care poartă vele aurice. (<engl., fr. barque, it. barco) Vezi definitia »

DIFICÉRC, -Ă adj. (despre înotătoarea caudală) în două părți egale. (< fr. diphycerque) Vezi definitia »

TELEMÁRC s. n. (sport) salt cu schiurile pentru schimbarea direcției. (< fr. télémark) Vezi definitia »

șarc², șárcuri, s.n. (reg.) 1. șanț făcut prin holdă pentru scurgerea apei. 2. loc adânc într-o apă stătătoare. Vezi definitia »