BARBÚN, barbuni, s. m. Pește mic de mare, de culoare roșiatică, cu aripioarele galbene, cu două fire lungi sub bărbie și cu carnea foarte gustoasă (Mullus barbatus). – Ngr. barbuni. Vezi definitia »

CĂTÚN, cătune, s. n. 1. Grup de așezări țărănești care nu constituie o unitate administrativă, cu un număr de locuitori mai mic decât al unui sat. 2. (Reg.) Pădurice, hățiș, desiș. [Pl. și: cătunuri] – Cf. alb., scr. katun. Vezi definitia »

scáun (-ne), s. n. – 1. Mobilă pe care poate sta o singură persoană. – 2. Masa dogarului și a rotarului și, în general, bancul de lucru. – 3. Butucul măcelarului, măcelărie. – 4. Suport, postament, picior. – 5. Punte, căluș la vioară. – 6. Cuzinet la cuiul inimii de la car. – 7. Clește dublu care prinde talpa saniei. – 8. Tont. – 9. Sediu, reședință, capitală. – 10. Regat, domnie. – 11. (Înv.) Jurisdicție, circumscripție. – 12. Sediu al inteligenței, judecății, cugetării, înțelepciunii. – 13. Diaree, evacuare a intestinelor. – Var. Banat, Trans. scamn. Mr. scamnu. Megl. scand, istr. scǫnd. Lat. scamnum (Pușcariu 1546; REW 7649), cf. it. (calabr.) scanno, prov. escan, sp. escano, port. escanho. Rezultatul rom. este discutabil, cf. Procopovici, RF, II, 185; Ivănescu, BF, II, 154; Rosetti, I, 86. Se presupune că ar trebui să se pornească de la o var. lat. *scabnum, ca efect al unei contaminări cu scabellum (Tiktin) sau prin a fi un b primitiv (Graur, BL, IV, 113); dar ar fi de presupus că scamnum s-ar fi folosit alături de *scabnum, dacă se ia în considerație var. Mai probabil scaun este un rezultat intern, pornind de la scamnu, chiar dacă trebuie recunoscut că explicația acestei evoluții nu este simplă. Este de remarcat că grupul mn, deși curent în rom. (lemn, semn, amnar, toamnă), pare să se confunde uneori cu vn, bn, cf. rîvni › rîmni, rîmnic ‹ sl. rybĭnikŭ, schimnic › schivnic, pivniță › pimniță etc. Rezultatul dialectal, scand, pare să provină dintr-o disimilare de tipul scamnu › *scamdu. Der. scăunel (var. scăueș), s. n. (scaun mic), poate din lat. scabellum (cf. REW 7633) sau mai probabil din scăunel, ca cetioară ‹ cetinioară ‹ cetină; scăunaș, s. m. (scăunel; s. m., geambaș, negustor de vite); scăuneci, s. n. (Olt., Trans., scaun mic); scăunoaie, s. f. (masă de dogar); înscăuna, vb. (a întrona); descăuna, vb. (a detrona). Vezi definitia »

COMÚN, -Ă, comuni, -e, adj. 1. Care aparține mai multora sau tuturor; care privește sau interesează pe mai mulți sau pe toți; de care se folosesc mai mulți sau toți; obștesc. ◊ Drept comun = parte a dreptului care are aplicare generală (spre deosebire de dreptul care se aplică în domenii speciale). Criminal de drept comun = criminal care a comis o crimă obișnuită. Substantiv comun = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel. Factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume. Divizor comun = număr întreg care împarte exact mai multe numere întregi date. Multiplu comun = număr care e divizibil cu mai multe numere întregi date. Cel mai mic multiplu comun = cel mai mic număr întreg care se poate împărți exact prin mai multe numere întregi. Numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții. An comun = an calendaristic. ◊ Expr. A face cauză comună cu cineva = a lua partea cuiva într-o chestiune sau într-o discuție. A nu avea nimic comun cu cineva (sau ceva) = a nu avea nici o legătură cu cineva, a fi străin de... A duce viață comună cu cineva = a trăi sub același acoperiș; a conviețui. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce aparține unei colectivități; ceea ce este alcătuit pe baze obștești. ◊ Loc. adv. În comun = laolaltă, împreună. 2. Obișnuit, normal, firesc; frecvent. ◊ Loc comun = idee cunoscută de toată lumea, lucru știut; banalitate. ◊ Expr. (Substantivat) A ieși din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit, deosebit de ceilalți. 3. Banal, de rând; de proastă calitate. – Din fr. commun, lat. communis. Vezi definitia »

un sentiment de bucurie, sentiment bun,frumos Vezi definitia »