Definita cuvantului surlă
súrlă (-le), s. f. – 1. Trompetă, goarnă. – 2. Rîtul porcului. – 3. Grămadă de lemne așezată în formă de piramidă. – 4. Colibă de formă conică. – Var. 2 zurnă. Mr. surlă, zurnă, megl. surlă. Tc. surna, zurna (per. surna, cuman. suruna), prin intermediul sl., cf. sb., cr. surla „flaut”, pol. surma, rus. surna (Miklosich, Fremdw., 128; Cihac, II, 381; Șeineanu, II, 331; Lokotsch 1952), ngr. ζουρνᾶς, σούρλα, bg. zurla „rît”, alb. zurnë. Formele cu l (ngr., bg., sb.) ar putea proveni din rom., cf. Candrea, Elemente, 403. – Der. surlar (var. surlaș, surmaci, sîrmaci), s. m. (trompetist, cîntăreț din surlă), ultimele var. direct din tc.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu surlă
SUPRATÁXĂ s. f. taxă suplimentară care se adaugă unei alte taxe fixate anterior. (după fr. surtaxe) Vezi definitia »
CRINOLÍNĂ s.f. Fustă lungă și largă în formă de clopot, susținută de arcuri subțiri, la modă în secolul trecut. V. malacof. [< fr. crinoline]. Vezi definitia »
LITERATÚRĂ, literaturi, s. f. 1. Artă sau creație artistică al cărei mijloc de exprimare este limba; beletristică. ◊ Literatura populară = literatură (1) anonimă, care, transmisă pe cale orală, devine, dintr-o operă individuală la origine, o creație colectivă. Literatură cultă = literatură (1) care aparține unor autori individuali cunoscuți ca atare și transmisă prin scris. ◊ Expr. (Peior.) A face literatură = a ocoli esențialul unei probleme prin artificii de exprimare. 2. Totalitatea operelor beletristice ale unei epoci, ale unei țări, ale unui grup social etc. 3. Totalitatea operelor scrise care se referă la un anumit domeniu (al cunoașterii) Literatură muzicală. 4. Totalitatea lucrărilor cu privire la o anumită problemă, la un anumit subiect; bibliografie. – Din fr. littérature, lat. litteratura. Vezi definitia »
bóltă (-te), s. f. – 1. Construcție cu partea superioară arcuită în semicerc, arc, cupolă. – 2. (Trans.) Prăvălie, magazin. – Mr. voltă „turn”, „prăvălie”. It. volta, prin intermediul sb., bg. bolta „prăvălie” și în parte al mag. bolt „boltă” (Miklosich, Fremdw., 78; Densusianu, Rom., XXXIII, 275; Berneker 70; DAR; Gáldi, Dict., 110); cf. ngr. βόλτα (› mr.) Cihac, I, 115 și Koerting 10290 îl puneau greșit în legătură cu lat. Cu toate acestea, istoria cuvîntului nu este clară, căci prezența lui b- impune un intermediar sl., și în sl. nu apare sensul de „boltă”; astfel încît Berneker presupune că b- era deja romanic. Der. boltaș, s. m. (negustor); bolti, vb. (a da formă de boltă); boltiță, s. f. (pod de casă); boltitură, s. f. (boltă, arcadă); bol(t)niță, s. f. (subsol, criptă, cavou), cuvînt care se confundă în general cu bolniță „spital”, cu care nu are nici o legătură semantică. Vezi definitia »
BALÁNGĂ, bălăngi, s. f. Clopot care se atârnă la gâtul vitelor și al oilor; talangă; sunetul produs de un astfel de clopot. – Din balang. Vezi definitia »