SANGIÁC, (1, 2) sangiacuri, s. n., (3) s. m. (Înv.) 1. Steag turcesc, de culoare verde; (în special) steagul cu semiluna în vârf, trimis de Poartă noului domn din Principate. 2. Diviziune teritorială în vechiul imperiu otoman, subîmpărțire a unui pașalâc. 3. Guvernator al unui sangiac (2). [Var.: sângeac s. n.] – Tc. sancak. Vezi definitia »

TUMBÁC s.n. v. tombac. Vezi definitia »

ȘÉLAC s.n. Rășină naturală secretată de o insectă din regiunile tropicale și întrebuințată la prepararea unor lacuri, a cerii roșii etc. [Var. șerlac s.n. / < germ. Schellack]. Vezi definitia »

capac, capace s. n. 1. palmă dată cuiva peste ureche. 2. (la baschet) blocare cu palma a orificiului coșului pentru a împiedica intrarea mingii. 3. (cart.) cartea sau cărțile de deasupra dintr-un pachet de cărți amestecate. 4. (la pl.) joc practicat în anii 1950-70 de copiii bucureșteni, în recuzita căruia intrau capace de bere turtite prin batere cu ciocanul și o bucată de plumb rotundă și plată. Vezi definitia »

MAC², maci, s. m. 1. Numele mai multor plante din familia papaveraceelor, cu flori de obicei roșii și cu semințe mărunte, uleioase, închise într-o capsulă (Papaver); din fructele uneia dintre specii se extrage opiul, iar semințele ei se folosesc în alimentație. ♦ P. restr. Sămânța macului (1), folosită în alimentație. 2. Compuse: mac-cornut = plantă erbacee păroasă cu flori roșii, având la baza fiecărei petale o pată neagră (Glaucium corniculatum); (reg.) macul-ciorii = zămoșiță. – Din bg. mak, scr. mak. Vezi definitia »