PĂDURÉȚ, -EÁȚĂ, pădureți, -e, adj. 1. (Despre plante, pomi fructiferi) Care crește în pădure sau într-un loc necultivat; sălbatic. ♦ (Despre fructe) Produs de un arbore pădureț (1); nealtoit; p. ext. cu gust acru, astringent. ◊ Expr. A se sătura (de cineva sau de ceva) ca de mere pădurețe = a fi foarte plictisit (de cineva sau de ceva), a nu mai putea suferi. 2. (Rar; despre animale) Care trăiește în pădure; sălbatic. ♦ Fig. (Despre oameni) Ursuz, retras, sălbatic. – Pădure + suf. -eț. Vezi definitia »

SÂNTULÉȚ, sântuleți, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui sânt. – Sânt + suf. -uleț. Vezi definitia »

vóreț (-țe), s. n. – (Banat) Curte, ogradă. Sb. dvorac (Candrea). Vezi definitia »

CUCÚȚ, cucuți, s. m. (Reg.) Cuculeț. – Cuc + suf. -uț. Vezi definitia »

DIAMÁLȚ s. n. extract de malț uscat, folosit la prepararea bomboanelor, în patiserie și în industria textilă. (< fr. diamalz) Vezi definitia »