mócrotă (-te), s. f. – Umoare, secreție. Sl. mokrota, din mokrŭ „umed”. Sec. XVI, înv. Cf. moceră. Vezi definitia »

NOÁDĂ, noade, s. f. (Anat.; pop.) Coccis; p. ext. regiune situată în jurul coccisului; (la animale) (regiunea de la) rădăcina cozii; (la păsări) târtiță. – Lat. *noda. Vezi definitia »

rizeáfcă (rizéfce), s. f. – Varietate de scrumbie (Alosa Nordmanni). Origine incertă. După Scriban, din rus. rjezvjak „viu”. Vezi definitia »

COMÚNĂ s.f. 1. Oraș medieval (dezvoltat în apusul Europei din vechile cetăți situate pe căile de comunicație comercială), care se bucura de o anumită autonomie politică. ♦ Diviziune teritorială, administrată de un primar și de un consiliu municipal. 2. Unitate administrativă compusă din unul sau mai multe sate sau cătune și condusă de un consiliu popular comunal. 3. Comună primitivă = prima formațiune social-economică din istoria societății, corespunzând unor forțe de producție slab dezvoltate, bazată pe proprietatea comună asupra mijloacelor de producție și pe relații de colaborare și ajutor reciproc. ◊ Comuna din Paris = formă de guvernare a orașului Paris, instituită în 1871 de masele muncitoare răsculate; Camera Comunelor = una dintre cele două camere ale parlamentului englez. [Pl. -ne / < fr. commune, it. comune, cf. lat.med. communa]. Vezi definitia »

APETÉNȚĂ s.f. (Franțuzism) Poftă, plăcere pentru ceva. [< fr. appétence, cf. lat. appetentia]. Vezi definitia »