Definita cuvantului țîță
țîță (-țe), s. f. – 1. Sîn, mamelă. – 2. Uger. – 3. Celulă de matcă la stup. – 4. (Arg., adj.) Perfect, excelent. – Var. înv. țiță. Mr. țîță, megl. țǫță, istr. țițe. Creație expresivă, poate anterioară rom., cf. lat. titĭa, titta (Diez, I, 415; Koerting 9564; Densusianu, Hlr., 198; Densusianu, Rom., XXXIII, 287; Pușcariu, 1742; REW 8759), cf. it. tetta, fr. tette, prov., cat., sp., port. teta; poate cuvînt de legat de lat. titus „porumbel” (Isidoro, XII, 7, 62), cf. napol. teta „găină”. Totuși, lat. nu este unica explicație posibilă, deoarece cuvîntul aparține limbajului infantil indoeurop.; gr. τιτθός „țîță”, τίτθη „doică”, alb. sisë, cicë, it. coiccia, zitta, sl. susŭ, cica, sb., cr. sisa, pol. cyc, germ. Zitze, etc. Explicația prin sl. (Miklosich, Slaw. Elem., 51; Domaschke 92) este mai puțin probabilă. Este vorba neîndoielnic de o creație expresivă proprie rom., care coincide desigur cu alte formații similare. Punctul de plecare poate fi ideea de tremur (țîțîi), cea de obiect ascuțit (țuț), cea de supt (țugu, țață) sau mai probabil, fiind vorba de creații spontane, toate trei la un loc. Uz general (ALR, I, 227). – Der. țîțoasă, adj. (cu sînii mari).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu țîță
SÁNDRĂ s.f. (Geol.) Câmpie constituită din nisip și pietriș la periferia ghețarilor, în fața morenelor frontale. [< germ. Sander, cf. sued. sander, island. sandur]. Vezi definitia »
FOTOCATALÍZĂ s. f. cataliză selectivă, produsă de lumină. (< fr. photocatalyse) Vezi definitia »
NUVÉLĂ s. f. specie a genului epic în proză, mai redusă decât romanul, care cuprinde părți caracteristice din viața unor personaje prezentate în diversitatea caracterelor lor, în mediul lor social. (< fr. nouvelle, it. novella) Vezi definitia »
CẤRCIUMĂ, cârciumi, s. f. Local unde se consumă băuturi alcoolice (și mâncăruri). [Var.: crấșmă, (reg.) cấrcimă s. f.] – Din sl. krucima. Vezi definitia »
EXORBITÁNȚĂ s.f. Caracterul a ceea ce este exorbitant; scumpire excesivă. [< fr. exorbitance]. Vezi definitia »