CELIÁC, -Ă adj. referitor la cavitatea abdominală. (< fr. coeliaque) Vezi definitia »

alác, s. m. – Specie de grîu foarte rezistentă. Origine obscură. Pare a proveni indirect din lat. alica, prin intermediul unei forme asemănătoare celei care a dat álaga în sp. (lat. *alaca, cf. Corominas, I, 75), însă der. este dificilă. În general se admite că etimonul pentru rom. este mag. alakor (Cihac, II, 475; Densusianu, Rom., XXXIII, 273; REW 337; Pascu, R. crit., VII, 66; Gáldi, Dict., 170); dar în mag. este cuv. străin (Drăganu, Dacor., VII, 201), probabil rom. (Edelspacher 8). Și mai îndoielnică este legătura cu alb. akuë (Hasdeu 667). Philippide, II, 696, sugerează alb. lakër „verdeață”, din gr. λάϰανον. Vezi definitia »

TAC², tacuri, s. n. Baston special de lemn, cu care jucătorii izbesc bilele la biliard; achiu². – Din ngr. tákos. Vezi definitia »

lac (lácuri), s. n. – Vopsea, glazură, etc. Fr. laque sau germ. Lack. – Der. lăcui, vb.; lăcuitor, s. m.; lachirui, vb. (înv., a da cu lac), din germ. lakieren (Borcea 195). Vezi definitia »

DIONISIÁC, -Ă adj. 1. Referitor la Dionysos; zbuciumat, plin de fervoare; bahic. 2. (Fil. op. apolinic) Termen folosit de Nietzsche pentru a denumi o atitudine afectivă, exprimând impulsurile iraționale ale vieții; extatic, pasionat, zbuciumat. [Pron. di-o-ni-si-ac. / < fr. dionysiaque, cf. lat. dionysiacus, gr. dionysiakos < Dionysos – zeul vinului la vechii greci]. Vezi definitia »