Definita cuvantului tur
tur interj. – Exprimă ideea de flecăreală. Creație expresivă, cf. dur, zur, hur, mor etc. – Der. turavura, adv. (vorbărie goală); turlu-burlu, adv. (nebunește); turui (var. torăi, torosi), vb. (a vorbi mult și repede, a durui; a gurlui porumbeii); turuială (var. turuitură), s. f. (vorbărie, trăncăneală); turlui, vb. (Mold., a suna, a cînta din...., a zornăi); turluitură, s. f. (Mold., sunet, murmur, zvon); turlac, adj. (amețit, zăpăcit, mai ales de băutură sau de somn), probabil în loc de *turulac, sau de *trulac, cf. trululu, mr. turlu „nebun” (după Șeineanu, II, 369, Tiktin și Candrea, din tc. torlak „ușuratic”; după Scriban, de la Turlaci, populație turanică din Basar.); turlăci, vb. (a ameți, a zăpăci).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu tur
OGÚR, ogururi, s. n. (Înv.; în superstiții) Prevestire, semn (bun); noroc. – Din tc. oğur. Vezi definitia »
NATÚR adj. inv. care păstrează însușirile naturale, caracteristicile primordiale; natural, nefalsificat. (< germ. natur) Vezi definitia »
FLANEUR s.m. (Franțuzism) Persoană căreia îi place să hoinărească (pe străzi). [Pron. -nör, scris și flanor. / < fr. flaneur]. Vezi definitia »
TÁUR, tauri, s. m. 1. Mascul necastrat din specia taurinelor, cu capul mare, pielea groasă, părul de pe frunte lung și adesea creț; buhai (Bos taurus). ◊ Expr. A lua (sau a prinde) taurul de coarne = a înfrunta cu îndrăzneală o dificultate, a lua lucrurile pieptiș. 2. (Entom.) Rădașcă. 3. (Art.) Constelație boreală în dreptul căreia trece Soarele între 21 aprilie și 21 mai. ♦ Al doilea dintre cele douăsprezece semne ale zodiacului. – Lat. taurus. Vezi definitia »
NE VARIÉTUR loc. adj. (cu privire la caracterul definitiv, autentic al unui text oficial) în care nu trebuie să se schimbe nimic. (< lat. ne varietur, să nu se schimbe) Vezi definitia »